Geomorfologia generala - Profu' de geogra'

desfăşurarea de ţărmuri abrupte scurte în faţa cărora vor fi insule şi platforme
submerse mai scurte (la cele tectonice) sau mai extinse (pe sensul de cădere al
stratelor). Alternanţa de situaţii diferite sub raportul alcătuirii petrografice dar şi al
dispoziţiei structurale face ca în lungul unui ţărm desfăşurat pe zeci de kilometri
fizionomia acestuia să se modifice frecvent iar marginea de ansamblu să corespundă
cu asocieri de abrupturi, plăji imense, golfuri, peninsule, insule etc.
- Mişcările tectonice locale (lăsări sau bombări ale unor porţiuni de uscat din
lungul ţărmului) deşi sunt lente şi apar ca imperceptibile, în timp ridică sau coboară
sectoare de uscat care vor suferi o modelare deosebită. În prima situaţie platformele
litorale submerse vor deveni uscat, panta generală a litoralului va fi mică şi dinamica
va slăbi. În situaţia cealaltă se vor dezvolta ţărmuri cu platforme submerse extinse
dacă apa mării acoperă sectoare de câmpii litorale sau se va dezvolta un ţărm crestat
cu golfuri adânci, insule şi peninsule dacă va fi invadat un ţărm de podiş sau de munţi.
- Caracteristicile locale ale reliefului uscatului, îndeosebi pantele, gradul de
fragmentare prin văi, înălţimile frecvente etc. determină diversificarea manifestării
proceselor şi a formleor rezltate. Ele sunt net diferite la ţărmurile înalte şi cele joase.
- Aportul fluviatil reprezintă nu numai prin volumul de apă dar mai ales prin
debitul solid un factor ce contribuie în multe situaţii la dezvoltarea de forme de
acumulare submerse şi apoi emerse (cordoane de nisip) pe platforma litorală aflată la
adâncimi mici, apoi la bararea prin cordoane de nisip a golfurilor vecine. Dacă relieful
submers se găseşte la adâncimi mari atunci nu se produc astfel de acumulări.
- Constructţiile şi amenajările portuare şi de agrement (mai ales diguri, bazine
portuare, îndreptarea liniei de ţărm etc.) produc modificări esenţiale în dinamica
proceselor care au loc cu consecinţe în schimbarea configuraţiei naturale şi impunerea
uneia antropice.
Se adaugă şi influenţele unor factori cu caracter zonal, resimţite pe întinderi
mari. Ele permit anumite nuanţări în desfăşurarea proceselor de eroziune şi acumulare
şi mai ales asocierea lor cu acţiunea altor agenţi morfogenetici. Între aceştia se
detaşează diferenţele zonale şi regionale de natură climatică. Se pot separa trei situaţii
generale – ţărmurile din zonele reci polare şi subpolare cu o evoluţie în care acţiunea
apelor din sezonul cald se completează cu cea a gheţii, zăpezii, îngheţ-dezgheţului în
sezonul rece; ţărmurile din regiunile calde şi umede cu o evoluţie supusă combinării
proceselor marine cu alterarea rocilor de pe uscat şi construcţiile coraligene din
bazinele marine; ţărmurile din zonele temperate cu diversificarea pe mai multe
sezoane a asocierii proceselor apei marine cu cele ale altor agenţi. Un alt factor care
influenţează pe ansamblu şi pe distanţe foarte mari intensitatea şi ritmul modelării
ţărmului îl reprezintă eustatismul planetar impus dominant de oscilaţiile
caracteristicilor climei în intervale mari de timp. Coborârea nivelului mării în fazele
glaciare a fost însoţită de extinderea uscatului prin încorporarea unor întinse părţi din
platforma continentală. Acestea au devenit câmpii ceea ce a dus la amplificarea
ţărmurilor joase cu plăji extinse şi la simplificarea morfodinamicei litorale. Invers, în
interglaciar, prin ridicarea nivelului oceanului planetar apa acestora acoperă regiunile
joase de câmpie, invadează gurile de vărsare ale râurilor şi depresiunile
transformându-le în golfuri. Ca urmare, linia de ţărm capătă o configuraţie sinuoasă
cu sectoare joase, cu desfăşurare redusă ce alternează cu sectoare înalte cu golfuri
adânci etc. Are loc o diferenţiere accentuată a modului de asociere a proceselor
marine cu cele create de agenţi şi de aici multiplicarea formelor de relief create şi a
peisajului litoral.
123