Geomorfologia generala - Profu' de geogra'

facilitează procese de captare fluviatilă. Ea mai poartă numele şi de eroziune de
obârşie.
- Eroziunea laterală este procesul mecanic prin care apa râului încărcată cu
aluviuni acţionează asupra sectoarelor de mal abrupt ale albiei (frecvent în
concavităţile meandrelor). Scurgerea turbulentă a apei râurilor împinge curentul
principal, alternativ, când spre un mal când spre celălalt. Acesta la contactul cu malul
smulge roca creând scobituri (marmite). Când dimensiunile acestora sunt mari, iar
nivelul apei coboară sub poziţia tavanului, stratele de roci de deasupra se prăbuşesc,
malul suferind o retragere. Frecvent locul de izbire şi de dezvoltare a marmitelor se
află la mijlocul malului concav sau în jumătatea din aval a acestuia (când panta
longitudinală a albiei este mai mare). Prin retragerea malului lateral şi spre aval, se
produce o deplasare a albiei râului pe această direcţie paralel cu extinderea luncii pe
malul convex.
Procesul este deosebit de activ când rocile din alcătuirea malurilor sunt uşor de
dislocat, când râul s-a apropiat de un profil de echilibru (eroziunea lineară lipseşte sau
este redusă, în schimb izbirea curentului de malul concav produce năruirea lui), când
patul albiei este format din roci cu rezistenţă mare sau este îngheţat (în regiunile
polare şi subpolare). De asemenea, în climatul cald şi umed ecuatorial unde în lipsa
aluviunilor grosiere şi a eroziunii lineare, acţiunea şuvoiului de apă se concentrează
asupra malurilor unde rocile sunt alterate şi lesne de deplasat.
În concluzie, prin producerea eroziunii, râul creează diverse forme de relief
din care cea mai importantă este valea; în cadrul ei se realizează albia minoră, lunca,
terasele etc.
� Transportul
Reprezintă procesul care se petrece permanent, întrucât este o exprimare a
acţiunii gravitaţiei ce dă prin pantă cel puţin acel minim de energie suficient pentru a
asigura curgerea apei de la izvoare spre locul de vărsare al râului. În funcţie de
mărimile debitului şi vitezei curentului de apă, râul va căpăta anumite caracteristici
dinamice în funcţie de care va antrena şi o cantitate mai mare sau mai mică de
aluviuni. Între acestea însemnate sunt:
• capacitatea de transport care indică cantitatea de aluviuni pe care râul
o poate deplasa într-un loc la un moment dat (este mare la viituri, în regiunile
muntoase cu pante mari şi mică în intervalele secetoase şi la câmpie şi pretutindeni
unde sunt pante reduse).
• competenţa râului - se referă la dimensiunea maximă pe care o au
componentele aluviunilor ce sunt cărate de apă într-un loc şi la un moment dat.
Variază în funcţie de mărimile debitului şi pantei. Astfel este ridicată în regiunile cu
pantă mare (ex. în munţi apa transportă bolovani, pietriş) şi mică în cele cu pante
reduse (ex. în câmpie, depresiuni unde apa deplasează nisip, mâl etc.). De asemenea,
în acelaşi loc, ea creşte la viituri când antrenează pietrişuri, bolovani, blocuri, scade
treptat la finalul acestora şi ulterior (materialele grosiere transportate anterior se depun
treptat pe fundul albiei pe măsura micşorării energiei mecanice) ajungând la un minim
în intervale secetoase (transportă doar nisip fin, mâluri). Aluviunile grosiere
acumulate în albie vor forma aşa numitul ''pavaj de pe fundul albiei'' care protejează
roca de sub ele.
În funcţie de energia mecanică a râului şi de dimensiunile aluviunilor
transportul acestora se realizează sub diferite moduri.
• transportul pe fundul apei râului care implică materialele cu
dimensiunile cele mai mari, o pantă ridicată şi un debit important (îndeosebi la
viituri). Se face prin târârea blocurilor rostogolirea bolovănişului şi pietrişurilor sau
78