Geomorfologia generala - Profu' de geogra'

care le străbat). Acţiunile exercitate de acestea vor fi diferite ca intensitate în funcţie
de rocile ce intră în alcătuire văilor. Unde există roci moi viitura va antrena o bună
parte din materialul solid din albie şi va exercita atât eroziune lineară cât şi laterală.
Ca urmare, văile se vor adânci dar şi lărgi. Dacă rocile din albia şi versanţii văii sunt
rezistente atunci apa va exercita preponderent eroziune liniară rezultând văi
înguste.Transportul în timpul viiturilor va fi excesiv în faza producerii nivelului
maxim când va rostogoli bolovănişurile de provenienţă laterală şi va amesteca fără
triere elementele mai mici; prin acestea apele vor dobândi o forţă de atac deosebită.
Diminuarea viituri se va transmite în slăbirea capacităţii de transport (doar elementele
fine), depunerea în albie a pietrişurilor şi nisipurilor iar în final a mâlului ce va umple
golurile dintre aluviunile grosiere. În intervalul secetos ce urmează apa va fi eliminată
din depozit iar acesta se va întări, uneori rezultând şi cruste.
Rezultatele acestor procese vor fi văile cu dimensiuni şi forme variate. Se
impun două tipuri:
• văile scurte, adânci şi înguste create de torenţi pe versanţii cu pantă
mare care uneori datorită frecvenţei ridicate impun un peisaj specific de badlandsuri;
• văile de tip ued – care au dimensiuni foarte mari, profil transversal în
forma literei „U”, cu sectoare în profil longitudinal cu roca la zi şi altele în care sunt
acumulări de aluviuni bogate. Multe sunt văi vechi dezvoltate în prima parte a
cuaternarului în condiţiile unui climat care asigură cantităţi mai mari de precipitaţii şi
o ritmicitate a căderii lor. În prezent evoluţia este determinată de cursuri de apă
tumultoase care se produc la intervale mari de timp în urma unor averse însemnate.
Apa cu materialele antrenate exercită o acţiune de eroziune laterală intensă ce
favorizează lărgirea şi malurile abrupte. Pierderea treptată a apei se face prin
evaporare dar şi prin infiltrarea în masa de materiale depuse. Ultimile scurgeri creează
prin eroziune lineară şanţuri în propriile aluviuni.
� Tipuri de reliefuri specifice:
- Câmpurile de nisip sunt desfăşurate pe suprafeţe imense în regiunile joase şi
depresionare fiind rezultatul acumulării aici a materialelor transportate fie de către
vânturile permanente (alizee) fie de către reţeaua de râuri deosebit de active în
condiţiile unor climate mai umede în pleistocen şi holocenul inferior.
Sunt numite erguri în Sahara şi kumuri în Asia Centrală. În cuprinsul lor există
însă şi depresiuni (gassi) cu izvoare bogate ce-au favorizat atât dezvotarea vegetaţiei
dar şi aunor aşezări (oaze).
Pe ele vânturile au impus o morfologie de dune cu forme şi mărimi variabile
care se înscriu în sectoarele cele mai aride ale regiunilor de deşerturile Sahara, Kara
Kum, Kâzâl Kum, Atacama, Kalahari etc.
- Câmpurile de pietre se află în marginile munţilor vechi, materialele grosiere
care intră în componenţa lor provenind din procese complexe de dezagregare (prin
termoclastism sau haloclastism), şiroire, pluviodenudare sau din conurile de aluviuni
depuse de râurile active în pleistocen-holocen. Prin spulberarea de către vânt a
elementelor fine au rămas aici blocuri şi bolovănişuri pe care se dezvoltă patine
deşertice.
- Hamadele – sunt platouri aproape orizontale individualizate datorită
existenţei unor strate groase de rocă cu rezistenţă mare la atacul apelor de şiroire.
Suprafaţa poate avea caracter structural, poate fi un rest de pediplenă sau din glacisuri
a căror materiale sunt cimentate. Platourile domină uedurile sau depresiunile limitrofe
prin versanţi abrupţi; prin fragmentare rezultă martori de eroziune (gara).
Meteorizarea, spălarea în suprafaţă şi vântul pot favoriza dezvoltarea pe platou de
blocuri şi bolovănişuri de dezagregare.
185