Europa Nordica.pdf - The Romanian Association for Baltic and ...

O istorie a Europei Nordice şi Baltice. De la epoca naŃionalismului la Războiul Rece
Istoria Norvegiei până la 1918
Norvegienii au protestat faŃă de încetarea legăturii lor antice cu Danemarca şi au
decis că trebuie să-şi ia soarta în mâini. Viceregele danez, prinŃul Christian Frederick,
a condus lupta împotriva vecinului scandinav şi voinŃei marilor puteri. Moştenitor al
coroanei daneze, prinŃul a guvernat ca regent al Norvegiei până la întrunirea
reprezentanŃilor norvegieni la Eidsvoll pentru a crea o constituŃie. Adunarea de la
Eidsvoll cuprindea 47 de oficiali, 37 Ńărani, 16 reprezentanŃi ai oraşelor şi 12 oameni
din armată şi marină. ConstituŃia de la Eidsvoll adoptată de adunare în 1814 a
înlăturat administraŃia constituită în timpul autocraŃiei daneze. Ea a fost creată după
modelul american şi după acela al ConstituŃiei revoluŃionare franceze de la 1791.
Nicolae Iorga o considera această constituŃie ca fiind o lege fundamentală de o mare
originalitate. ConstituŃia, în viziunea lui Iorga, crea două Norvegii diferite: cea veche,
eroică, omorâtă de guvernul danez, cu clasele de sus dispărute, cu literatura în limba
daneză, cu burghezie modestă; cea nouă, era rurală şi constituŃională 183 . ConstituŃia
conŃinea astfel principiile moderne ale monarhiei limitate şi separării puterilor.
Norvegia a fost declarată regat liber, independent şi indivizibil. Executivul şi justiŃia
erau separate de legislativ. Executivul era compus din miniştri numiŃi de rege care nu
aveau nici un cuvânt în deliberările Stortingului. Stortingul dispunea de puterile
fundamentale de a vota legile şi fixa taxele.
După alegeri, Stortingul a fost împărŃit în două camere, cea mai mică (un sfert din
numărul total de fotolii), denumită Lagting, având sarcina de a revizui legile propuse
de camera mai mare, Odelsting. În caz de dezacord, cele două camere se întruneau şi
puteau vota legile cu o majoritate de 2/3. Chestiunile financiare trebuiau decise în
comun. Miniştrii erau pasibili de a fi puşi sub acuzaŃie pentru delicte şi judecaŃi în
comun de membrii Lagtingului şi cei ai CurŃii Supreme. Sistemul electoral era
reprezentativ, nu şi democratic însă. Votul era restricŃionat la oficiali, orăşeni care
aveau proprietăŃi, fermieri. Alegerea era indirectă, aşadar electorii aleşi alegeau
membrii Parlamentului. łăranilor, care alcătuiau 80% din populaŃie, li s-a acordat un
minimum de 2/3 din fotolii. Sistemul de partide a fost descurajat. Parlamentarilor li se
cerea să rezideze în regiunea pe care o reprezentau. Regele avea dreptul de a ratifica
sau respinge ratificarea unei legi (aceasta intra automat în vigoare după aprobarea sa
în Parlament de trei ori).
La 17 mai 1814 membrii Adunării NaŃionale au votat ConstituŃia şi l-au ales pe
prinŃul Christian Frederik rege al Norvegiei. La 29 iulie Suedia a atacat Norvegia. A
fost un război scurt. Moştenirea psihologică a acestui război va constitui mai târziu un
handicap pentru panscandinavism. Armata suedeză a fost condusă de însuşi Carol al
XIV-lea Ioan. Războiul s-a sfârşit prin ConvenŃia de la Moss din 14 august 1814.
Regentul sudez a acceptat ConstituŃia norvegiană şi Christian Frederik a convocat o
întrunire a Stortingului pentru luna octombrie. Apoi a abdicat şi a devenit rege al
Danemarcei între 1839 şi 1848. Stortingul a fost nevoit să accepte principiul unirii cu
Suedia. La 4 noiembrie regele Suediei a fost ales şi monarh al Norvegiei. Norvegienii
vor continua însă să considere data de 17 mai drept data renaşterii lor naŃionale. Carol
183 Nicolae Iorga, op.cit., p. 99.
103