Europa Nordica.pdf - The Romanian Association for Baltic and ...

Silviu Miloiu
Clivajul urban - rural şi centru - periferie a fost depăşit de coaliŃiile formate şi
loialităŃile suprapuse. ÎnŃelegem mai bine acest aspect dacă îl comparăm cu România
anilor 1930. Realizarea unei coaliŃii între reprezentanŃii burgheziei mari şi mijlocii şi
ai birocraŃiei (liberalii) şi cei ai intereselor agrare, ai micii burghezii şi ai
Transilvaniei (naŃional-Ńărăniştii) ar fi creat cu siguranŃă un cadru mai propice evitării
distrugerii sistemului politic democratic la 1938. Micii proprietari suedezi s-au simŃit
mai bine alături de conservatori, industriaşi şi birocraŃi. În Norvegia opoziŃia centru -
periferie, sat - oraş a fost mai vizibilă, Ńărănimea şi clasa mijlocie educată din oraşele
de provincie era în opoziŃie cu marii proprietari, birocraŃi şi locuitorii capitalei.
Această situaŃie nu a alimentat resursele electorale ale extremei drepte deoarece
adversarii oraşului erau prea eterogeni. Cele mai vulnerabile la mesajul extremei
drepte au fost familiile care deŃineau ferme orientate spre piaŃă care depindeau de
pieŃe şi credite. Aceste familii s-au simŃit extrem de lovite de criza mondială de
supraproducŃie.
Începând din anii 1910, clivajul oraş-sat lăsase locul principal pe scena politică
celui dintre stânga şi dreapta, care a atins punctul culminant în anii 1920. Disputa
politică şi limbajul conflictual al celor două orientări ideologice au lăsat totuşi loc
unui dialog minimal. Acest dialog a fost favorizat de faptul că burghezia scandinavă
era prea puŃin numeroasă (cu excepŃia Suediei) şi, astfel, nu a putut opune mişcării
muncitoreşti un front unit şi durabil. Pe de altă parte, organizaŃiile muncitoreşti în
Suedia şi Danemarca erau reformiste şi nu revoluŃionare, centralizate şi nu
fragmentate.
Pe de altă parte, Scandinavia nu fost la fel de profund lovită de criză ca Germania,
de pildă, deşi fermierii şi muncitorii au simŃit din plin efectele acesteia. Însă de
creşterea mobilizării maselor au beneficiat organizaŃiile deja existente. Comuniştii au
înregistrat un eşec în anii 1930 în încercarea lor de a radicaliza clasa muncitoare.
Reformatorii au câştigat aproape complet concurenŃa pentru dominarea sindicatelor.
Grupurile de interese au acŃionat mai degrabă consensual decât conflictual.
OrganizaŃiile de interese au devenit cu timpul “...un complement democratic al
partidelor politice în procesul guvernamental” 312 .
Din punct de vedere politico-organizatoric, în Scandinavia nu era descurajată
formarea de noi partide politice. Reprezentarea proporŃională şi clivajele rural - urban
şi stânga - dreapta chiar încurajau formarea de noi formaŃiuni politice. Însă sistemul
de partide deja existent câştigase suficientă stabilitate în ochii electoratului pentru a
nu permite avansul extremei drepte. Drumul era blocat. În plus, sistemul de partide
politice scandinave a fost suficient de adaptabil pentru a nu permite naşterea unei
culturi a confruntării. La începutul anilor 1930, partidele agrariene şi conservatoare
au optat, în general, pentru o politică de acomodare cu valorile extremei drepte mai
degrabă decât pentru una de conflict.
În faŃa pericolului extremist îndreptat împotriva pluralismului politic,
partidele social-democrate au ales soluŃii destinate să fortifice democraŃia
parlamentară. Una dintre deciziile cele mai semnificative în acest sens a fost
312 Ibidem, p. 183.
150