Europa Nordica.pdf - The Romanian Association for Baltic and ...

Silviu Miloiu
Alegerea regelui a devenit curând o povară pentru politica externă finlandeză.
Senatul Paasikivi a demisionat la sfârşitul lunii noiembrie. Profesorul Lauri Ingman a
format un nou guvern burghez de coaliŃie. Senatul a devenit cunoscut sub numele de
guvern iar senatorii sub denominaŃia de miniştri. Jumătate din cabinetul lui Ingman
era alcătuit din republicani. Guvernul Ingman era proaliat. Mannerheim a început să
negocieze cu reprezentanŃii puterilor occidentale din Londra şi Paris în noiembriedecembrie
1918 272 . Mai întâi, generalul a acŃionat ca cetăŃean privat, apoi ca emisar al
cabinetului. El şi-a asumat, în numele guvernului, răspunderea adoptării unei atitudini
proaliate. Regentul Svinhufvud a demisionat la 12 decembrie. PoziŃia sa a fost
ocupată de Mannerheim. ÎnŃelegând situaŃia delicată a Finlandei, la 14 decembrie, cu
demnitate, prinŃul Friedrich Karl a anunŃat că abdică. Peste două zile trupele germane
au părăsit Helsinkiul 273 .
Una dintre condiŃiile britanice de recunoaştere a Finlandei a fost desfăşurarea de
noi alegeri. Puterile Occidentale au numit o comisie care să stabilească măsura în care
Finlanda se îndepărtase de sfera de influenŃă a Germaniei. Prin urmare, regentul
Mannerheim a convocat corpul electoral pentru noi alegeri la 1-2 martie 1919.
Alegerile au fost câştigate de P.S.D. care a primit 80 de mandate. Uniunea Agrară a
fost marele învingător ajungând la 42 de mandate. Pentru restul partidelor schimbările
au fost neimportante. Trei sferturi dintre membrii Eduskuntei erau republicani. Marea
Britanie a recunoscut pe data de 6 mai 1919 independenŃa Finlandei. Pe 7 mai au
urmat S.U.A. FranŃa a reînnodat legăturile diplomatice cu Finlanda, rupte din cauza
orientării progermane a Helsinkiului. Mannerheim a numit un nou guvern
progresisto-agrarian în frunte cu progresistul Kaarlo Castrén.
Finlanda şi Rusia: de la conflict la Tratatul de Pace de la Tartu
În acelaşi timp, Finlanda aştepta unda verde din partea Marilor Puteri europene
pentru a interveni militar în Rusia şi a ocupa Karelia rusească. În aprilie 1919 o forŃă
finlandeză de 1.000 de voluntari a pătruns în Karelia Orientală lângă Aunus
(Olonets). Finlandezii au ajuns până la râul Syvävi (Svir) 274 . Detaşamentele
finlandeze au fost întâmpinate de forŃe ruseşti care le-au forŃat să se retragă înapoi pe
teritoriul finlandez la sfârşitul lunii iunie. O altă forŃă finlandeză de 4.000 de oameni
s-a alăturat războiului de eliberare estonian la sfârşitul lunii decembrie 1918.
Mannerheim considera eliberarea Estoniei ca necesară deoarece teritoriul estonian
uşura un atac asupra St. Petersburgului.
Generalul Judenici, comandantul ruşilor albi, a rămas în primăvara anului 1919 în
Helsinki pentru a recruta în armata sa ofiŃeri ruşi. El spera să convingă conducerea
finlandeză să invadeze St. Petersburgul. În iunie Judenici i-a promis lui Mannerheim
272
La 15 noiembrie Mannerheim s-a întâlnit cu lordul Robert Cecil care a afirmat că Londra nu putea
recunoaşte independenŃa Finlandei până când ConferinŃa de Pace nu adopta o decizie, The Memoirs of
Marshal Mannerheim..., p. 192.
273
Osmo Jussila, Seppo Hentilä, Jukka Nevakivi, op.cit., p. 124-125.
274
Comisarul Poporului pentru Afaceri Străine al Uniunii Sovietice a protestat vehement la adresa “...actelor
de agresiune comise de Finlanda asupra teritoriului Republicii Ruse Sovietice...”, D.G. Kirby (editor),
Finland..., p. 250-251, document 149.
136