Europa Nordica.pdf - The Romanian Association for Baltic and ...

Silviu Miloiu
de buget pe anul bugetar următor, prezentată în toamna anului 1927, guvernul nu
acorda subsidii de la stat pentru Garda Civilă şi reduceri serioase în sumele destinate
apărării naŃionale.
A urmat guvernul Sunila, care includea agrarieni şi specialişti, şi care a rămas la
putere până la sfârşitul anului 1928. Progresiştii, care au continuat să piardă voturi în
alegerile din 1927, au format guvernul cu cea mai slabă susŃinere parlamentară,
avându-l în frunte pe Oskari Mantere. Trei membri ai Partidului CoaliŃiei au fost
miniştri, dar în calitate de experŃi. În august 1929 s-a format un nou guvern Kallio.
Acel an a cunoscut prima situaŃie în care agrarienii au înlocuit social-democraŃii ca
fiind cel mai mare partid din Eduskunta.
La sfârşitul anilor 1920 susŃinerea pentru dreapta radicală a sporit. De o susŃinere
crescândă a început să se bucure şi stânga radicală în această perioadă. PiaŃa muncii a
fost cu deosebire frământată în perioada 1927-1928. Greva de 10 luni a docherilor şi
cea de 7 luni a topitorilor de pe şantierul naval Crichton-Vulcan au fost evenimentele
cele mai marcante ale acestei perioade. Şantierul naval avea o comandă de a construi
submarine pentru armata finlandeză. Aceste greve au fost interpretate în conexiune cu
competiŃia economică în domeniul forestier dintre Uniunea Sovietică şi Finlanda, ca
şi cu dorinŃa sovieticilor de a stopa programul de achiziŃii militare al armatei
finlandeze. AutorităŃile finlandeze, care cunoşteau faptul că comuniştii finlandezi
erau controlaŃi de la Moscova, au început să adopte măsuri şi, înainte de Paştele
anului 1928, au arestat câŃiva comunişti. S-au luat măsuri pentru prinderea liderilor
oficiului finlandez al Partidului Comunist. Nu mai puŃin de 49 dintre aceştia au fost
acuzaŃi în faŃa curŃii de la Turku de încercare de a comite trădare naŃională şi li s-a
dat o sentinŃă de muncă forŃată în tabăra de muncă de la Tammisaari. Ca urmare,
activitatea comuniştilor din Finlanda a fost aproape paralizată 510 .
La cea de-a patra conferinŃă mondială a Kominternului, desfăşurată la Moscova în
august 1928, s-a mărit prăpastia dintre comunişti şi social-democraŃi. Ultimii au fost
etichetaŃi ca “social-fascişti”. Social-democraŃii au răspuns prin disponibilitatea de a
permite adoptarea de măsuri care să le restricŃioneze comuniştilor libertatea de
mişcare. Social-democraŃii au părăsit conducerea OrganizaŃiei Centrale Sindicale în
mai 1929 şi au fondat în octombrie o nouă confederaŃie denumită ConfederaŃia
Centrală a Sindicatelor Finlandeze. Vechiul sindicat a şi fost desfiinŃat în iulie 1930,
printr-o decizie juridică. Comuniştii care au rămas fideli Moscovei (o parte a
comuniştilor au dorit să continue colaborarea cu P.S.D.) au organizat în iulie 1930
OrganizaŃia Sindicală Roşie, care avea o acŃiune subterană.
Criza mondială a început să afecteze Finlanda la sfârşitul anilor 1920 511 . Şomajul
a ajuns la cota maximă în primăvara 1932 când în statistici erau înregistraŃi 91.000 de
şomeri. Cifrele erau în realitate mult mai mari. La începutul anilor 1930 2/3 dintre
finlandezi lucrau în agricultură. În acest sector preŃurile au scăzut la aproape o
cincime. La lemn şi produse din lemn preŃurile s-au înjumătăŃit. Salariile au scăzut
foarte mult. Cel mai rău au avut însă de suferit fermierii care luaseră împrumuturi pe
510 Ibidem, p. 152-153.
511 Anatole Mazour, op.cit., p. 88.
234