Europa Nordica.pdf - The Romanian Association for Baltic and ...

O istorie a Europei Nordice şi Baltice. De la epoca naŃionalismului la Războiul Rece
comunicaŃiilor, transportului, educaŃiei, activităŃii politice. În Lituania singurul ziar în
limba lituaniană intitulat “Dabartis” (Prezentul) era publicat de autorităŃile germane.
Atitudinea balticilor, iniŃial confuză datorită faptului că, dacă ruşii nu erau iubiŃi,
germanii se bucurau de o antipatie cel puŃin la fel de mare, a început, treptat, să se
precizeze. Ocuparea alternativă de către armatele germană şi rusă a regiunii Balticii
Orientale i-a făcut pe liderii estonieni, letoni şi lituanieni să întrevadă posibilitatea de
a-şi câştiga o autonomie sporită, constituind o zonă-tampon la contactul dintre cele
două mari puteri. Unui asemenea ideal îi slujise, de altfel, propunerea unui deputat
leton, făcută în Duma de Stat în 1915, de a se constitui un corp de oaste leton. Pe
moment, iniŃiativa a fost respinsă de colegii săi ruşi care au realizat ce ar fi însemnat
o armată de 180.000 de letoni în economia războiului şi care, mai ales, bănuiau ce rol
ar fi putut juca o asemenea forŃă militară în cazul înfrângerii armatei Ńarului. Astfel,
după expresia fericită a istoricului estonian Peeter Vares, Primul Război Mondial
începuse în regiunea Balticii ca un conflict ruso-german, şi s-a terminat ca un război
pentru independenŃa Estoniei, Letoniei şi Lituaniei.
RevoluŃia democrată rusă de la sfârşitul lunii februarie 1917 a creat un prilej
extraordinar pentru înfăptuirea aspiraŃiilor minorităŃilor din Rusia. Abdicarea Ńarului
la 2/15 martie 1917 părea a fi pus capăt pentru totdeauna unui regim arbitrar în Rusia
şi de a fi deschis calea democratizării şi liberalizării şi în acest vast imperiu. Însă
degringolada de pe front, situaŃia economică tot mai anarhică, propaganda populistă
desfăşurată de bolşevici şi susŃinută cu fonduri germane, ezitările guvernului
provizoriu în privinŃa acordării unor drepturi politice şi naŃionale largi şi în rezolvarea
gravelor probleme sociale, toate acestea acutizate de un trecut de opresiune care nu
putea fi uitat, nu au lăsat prea multe şanse unui imperiu multinaŃional şi înapoiat să-şi
menŃină integritatea.
O scurtă istorie a Finlandei până la 1808
Triburile finlandeze au migrat acum aproximativ 3.500 de ani în regiunea
Finlandei de astăzi 89 . Regiunea era in acele timpuri locuită de nomazi laponi, iar zona
de coastă occidentală de imigranŃi de origine suedeză.
De la jumătatea secolului al XII-lea, regele Suediei a început convertirea
finlandezilor la catolicism. Treptat, Suedia şi-a extins supremaŃia asupra Ńărmului
nordic al Golfului Finlandei. Pentru a-şi asigura dominaŃia împotriva posibilelor
pericole din răsărit, Suedia a construit o fortăreaŃă în oraşul Viipuri în anul 1293.
Treizeci de ani mai târziu, prin tratatul de pace de la Pähkinäsaari (mai târziu,
Schlüsselburg, acum Petrokrepost), a fost fixată frontiera dintre Suedia şi Novgorod.
Aceasta pleca de la râul Siestar, în sud, şi continua prin Istmul Kareliei de-a lungul
89
Nicolae Iorga atrăgea atenŃia că şi în Nord a existat un amestec de rase. Iată cum interpretează istoric Iorga
acest amestec, precum şi, în acest context, trăsăturile etnice ale finlandezilor: “Peninsula Scandinavă a avut
cândva o foarte numeroasă populaŃie de finezi, care sunt o rasă foarte veche...Finlandezii sunt o rasă capabilă
de cele mai mari progrese de civilizaŃie, dar ei nu s-au manifestat ca o rasă creatoare în domeniul culturii, ca o
rasă din acelea pe care se sprijină, mai mult sau mai puŃin, dezvoltarea şi progresul omenirii...” Finlandezii,
continua Iorga, sunt “...o rasă harnică şi onestă, de o rară statornicie în lucrul început”, Nicolae Iorga, łeri...,
p. 82.
65