Europa Nordica.pdf - The Romanian Association for Baltic and ...

Silviu Miloiu
Un moment important în cadrul luptei pentru independenŃă a fost reprezentat de
numirea ca prim-ministru a fostului ministru de interne Frederik Stang. Acesta a
rămas la putere timp de 19 ani. Stang a acceptat cererile insistente ale Suediei de a
crea un comitet unificat pentru revizuirea termenilor uniunii. Suedezii propuneau ca
afacerile externe să fie în sarcina ministrului de externe al Suediei, iar curtea regală să
rezideze la Stockholm. Aceste propuneri transformau Norvegia într-un partener minor
în cadrul uniunii. Propunerile suedeze au fost respinse în Storting. Acesta a marcat
naşterea în Norvegia a unei noi generaŃii de naŃionalişti şi organizarea acestora într-un
partid de către Johan Sverdrup. Regele Oscar al II-lea, în ziua urcării sale pe tron, în
1872, ca un cadou oferit supuşilor săi norvegieni, a desfiinŃat postul de Statholder. În
anul următor, denominaŃia funcŃiei deŃinute de Stang a fost schimbată în aceea de
ministru de stat pentru Norvegia. Vechiul aranjament implica ideea că centrul
autorităŃii era acolo unde rezida regele, prin noul aranjament autoritatea a fost
transferată la Christiania (Oslo).
În ianuarie 1859 Sverdrup a format o alianŃă cu S.P. Jaabak, liderul Ńărăniştilor.
Cei doi au căzut de acord asupra unui program de reforme care includea abolirea
vechii servitudini prin care fermierii erau obligaŃi să asigure gratuit cai pentru oficiali
în timpul călătoriilor acestora prin Norvegia. O schimbare importantă adusă
constituŃiei din 1814 a constat în faptul că întrunirile Stortingului au devenit anuale.
Aceasta a creat o tranzacŃie mai rapidă a treburilor publice şi un control mai bun al
parlamentului asupra bugetului. În anii 1880 a continuat disputa dintre stânga, dreapta
şi coroană asupra dreptului miniştrilor de a face parte din Storting. Sverdrup a reuşit
ca la 9 iunie 1880 Parlamentul să adopte o rezoluŃie prin care era exprimată
autoritatea deplină a Stortingului asupra guvernului. Regele a ajuns la concluzia că
voinŃei Stortingului nu i se mai putea rezista decât cu forŃa armelor. El a evitat însă o
asemenea soluŃie şi, la 2 iulie 1884, Sverdrup şi ceilalŃi lideri liberali au intrat în
guvern. În felul acesta, a fost introdusă în Norvegia guvernarea responsabilă. MulŃi
miniştri au fost în practică aleşi din afara Stortingului. Ei puteau însă participa la
şedinŃele parlamentului. Foştii miniştri se bucurau însă de privilegiul de a candida în
orice circumscripŃie electorală, independent de domiciliul avut 186 . Norvegienii s-au
opus serviciului militar universal care a fost înscris într-o nouă lege militară. În
acelaşi timp, a fost permisă apariŃia unor cluburi de tir care pot fi asemănate Gărzii
NaŃionale Franceze şi Armatei Republicane Irlandeze. La sfârşitul secolului al XIXlea
aceste cluburi aveau 30.000 de membri, din care două treimi depăşeau vârsta
recrutării şi un stoc de 15.000 de arme.
186 Ibidem, p. 49.
106