Europa Nordica.pdf - The Romanian Association for Baltic and ...

O istorie a Europei Nordice şi Baltice. De la epoca naŃionalismului la Războiul Rece
asentimentul său ca fiind un agresor 555 . Polonia, vizată şi ea de înŃelegere, a fost şi
mai categorică 556 .
În august scopurile sovietice la Marea Baltică au devenit mai clare. Voroşilov a
propus ca, în caz de război, Marea Britanie şi FranŃa să trimită o forŃă maritimă
puternică în Marea Baltică şi să obŃină acordul Estoniei, Letoniei şi Finlandei pentru o
ocupare temporară a Insulelor Åland şi regiunii Hanko, precum şi pentru instalarea de
baze militare pe coastele Estoniei şi Letoniei. Bazele urmau apoi să fie puse la
dispoziŃia Flotei Baltice sovietice. Deoarece era puŃin probabil că britanicii şi
francezii vor dori sau putea trimite o flotă în Marea Baltică, era foarte probabil că
rolul lor urma a fi de a obŃine permisiunea statelor interesate, în timp ce flota
sovietică va fi singura care va folosi acele baze. Geoffrey Roberts propune un model
de citire a negocierilor tripartite care consideră că Moscova, în realitate, a dorit aceste
negocieri şi a aşteptat materializarea acestora. Numai că Marea Britanie şi FranŃa au
fost mult prea nedecise şi au făcut Moscova să se teamă de o posibilă întoarcere a lor
la politica de appeasement. Moscova a acŃionat normal, realist, ca orice putere care-şi
urmăreşte interesele naŃionale. Mai degrabă, vina pentru ceea ce a urmat revine
puterilor occidentale sau Germaniei decât lui Stalin 557 . În schimb, istoricul estonian
Eero Medijainen, care este de acord că, din mai 1939, balanŃa puterii în relaŃiile
internaŃionale se afla în mâinile sovieticilor, consideră că Stalin era gata să facă un
târg cu oricine îi oferea preŃul cerut, fără nici o consideraŃie de natură ideologică,
etică sau contractuală 558 . Prin urmare, nu a fost o chestiune de real politik, ci doar de
imperialism teritorial şi ideologic cuplat cu temeri de securitate.
Finlanda încerca să-şi păstreze neutralitatea respingând garanŃiile celor trei mari
puteri dar şi pactul de neagresiune oferit de Germania. Politica de neutralitate avea
susŃinerea puternică a opiniei publice. Alegerile din iulie 1939 au dus la sporirea
fotoliilor partidelor guvernamentale (guvernul a ajuns să deŃină în Parlament o
susŃinere de 2/3), ale dreptei moderne concomitent cu scăderea numărului de mandate
ale dreptei radicale.
Tanner i-a scris lui Paasikivi în 1939: “nu cred că va fi un război; lumea nu poate
fi aşa de lipsită de sens”. Paasikivi: “unde ai văzut tu vreun sens prevalând în ultimii
40 de ani?” Mannerheim era şi el pesimist. Tanner dorea chiar să-i retragă poziŃia
deŃinută în Consiliul Apărării 559 . La începutul lunii septembrie, Marea Britanie a
informat guvernul finlandez că în negocierile militare din august Uniunea Sovietică a
cerut stabilirea unei baze navale în Insulele Åland, Peninsula Hanko şi insulele
555 La 29 iunie 1939 A. Jdanov acuza guvernele britanic şi francez că nu vor o înŃelegere pe picior de egalitate
cu Uniunea Sovietică, vezi colecŃia de documente publicate de Uniunea Sovietică pentru a-şi justifica
politicile din vara anului 1939, Soviet Peace Efforts on the Eve of the World War II (September 1938-August
1939), Progress Publishers, Moscow, 1976 (ediŃia a II-a), document 269, p. 403.
556 Pentru informaŃiile deŃinute de Varşovia cu privire la derularea negocierilor şi asupra poziŃiei Poloniei,
Wacław Jędrzejewicz (editor), Papers and memoirs of Juliusz Łukasiewicz, ambassador of Poland, Diplomat
in Paris 1936-1939, Columbia University Press, New York, London, 1970, p. 233-251.
557 Geoffrey Roberts, art.cit., loc.cit., p. 408.
558 Eero Medijainen, 1939: võimalused ja valikud, Tartu, 2000, p. 101.
559 Ibidem, p. 129-130.
251