Europa Nordica.pdf - The Romanian Association for Baltic and ...

Silviu Miloiu
În Danemarca, ca peste tot în Europa, anii 1890 s-au remarcat printr-o
intensificare a mişcărilor politice ale muncitorilor. Cererile acestora vizau sporirea
ajutorului statului pentru cei dezavantajaŃi, drept de vot pentru femei, reforma
sistemului juridic şi dreptul de organizare în sindicate. Sindicatele solicitau scăderea
numărului de ore de muncă. În 1891 o lege împotriva oprimării săracilor a pus capăt
practicii de vânzare la licitaŃie a copiilor săraci, a căsătoriei forŃate şi restricŃionării
unor drepturi civile pentru beneficiarii de ajutoare sociale. În 1892 a fost votată o lege
în beneficiul persoanelor bolnave. În 1899 au urmat Legea EducaŃiei Primare şi Legea
Micilor ProprietăŃi. Ultima prevedea sprijinul statului pentru ca micii proprietari să
achiziŃioneze loturi mai mari 161 .
În 1896 AsociaŃia Angajatorilor a decis să reziste solidar forŃei crescânde a
sindicatelor. În replică, în 1898 a fost creată AsociaŃia Sindicatelor. În 1899, cu cele
două tabere formate, s-a produs ciocnirea: muncitorii au intrat în grevă sindicală iar
angajatorii în grevă patronală pentru patru luni.
În anii 1890 cuvântul de ordine în Danemarca era neutralitatea 162 . Punctul de
cotitură a intervenit în 1894 când aripa radicală a Partidului Venstre (Liberal) a fost
de acord cu reducerea conscripŃiei anuale pe considerentul că toate guvernele daneze
vor trebui să sprijine neutralitatea ca principal obiectiv de politică externă.
Marile aranjamente constituŃionale din epoca napoleoniană au adus beneficii
neaşteptate Danemarcei în secolul al XX-lea. Danezii s-au concentrat asupra
democratizării şi dezvoltării economice. Copenhaga avea în 1901 480.000 de
locuitori, mai mult decât Stockholmul, Oslo sau Helsinki. Vapoarele făceau cursa
Copenhaga - Londra de două ori pe zi. La 1901 guvernul liberal a prezidat asupra
începutului reformelor constituŃionale. Din 1901 alegerile au devenit secrete.
Reforma a dus la o victorie clară a stângii. Regele Christian al IX-lea a făcut tot
posibilul să micşoreze consecinŃele acesteia. Profesorul de drept J.H. Deuntzer a
devenit şef al guvernului şi a început, în 1903, un program de reforme educaŃionale şi
în sistemul taxelor.
Danezii nu au neglijat chestiunea apărării naŃionale. Evident, atunci când a
început Marele Război, Deuntzer a făcut tot posibilul să menŃină neutralitatea
Danemarcei. Riscul unei implicări în război a fost adânc resimŃit de Danemarca.
Germania a cerut Copenhagăi la 5 august 1914 să mineze Marea Centură - ape
internaŃionale prin care flota britanică putea pătrunde în Marea Baltică. Guvernul
danez a acceptat, minând Mica Centură şi partea daneză a Sundului, astfel încât
acŃiunea să apară ca fiind o măsură menită să întărească apărarea Danemarcei. Un
apel al regelui Cristian al Danemarcei, adresat regelui George al V-lea al Marii
Britanii (vărul său), care explica motivaŃia acestei acŃiuni, a fost primită favorabil la
Londra. Marea Britanie nu avea în acel moment capacitatea de a preveni o invazie a
161
Ibidem, p. 65-66.
162
La 2/14 aprilie 1879 prinŃul Basarab Brâncoveanu, aflat în misiune specială la Copenhaga, a fost primit în
audienŃă solemnă de către regele Christian al IX-lea al Danemarcei căruia i-a notificat independenŃa
României, vezi Ion Calafeteanu (coordonator), Istoria politicii externe româneşti în date, Ed. Enciclopedică,
Bucureşti, 2003, p. 183.
96