Europa Nordica.pdf - The Romanian Association for Baltic and ...

Silviu Miloiu
pericol chiar arhipelagul în care se află Stockholmul. De aceea, liderii politici
finlandezi şi suedezi considerau că insulele trebuiau fortificate şi că ambele state
trebuiau să coopereze în vederea organizării apărării lor. Pentru aceasta era însă
necesar acordul statelor care semnaseră documentele din 1921 ca şi, la insistenŃele
Suediei, acceptul Uniunii Sovietice 553 .
Noul comisar al Afacerilor Străine, Viaceslav Molotov, a respins propunerea
categoric pe data de 31 mai. Molotov considera că fortificaŃiile puteau fi folosite
împotriva Uniunii Sovietice, prin posibilitatea blocării Golfului Finic. Molotov a
criticat şi locul special acordat Suediei în apărarea insulelor. La 1 iunie ministrul de
externe suedez Rickard Sandler i-a informat pe finlandezi că guvernul suedez a decis
să retragă din Parlament legea cu privire la Insulele Åland. Preocupările de securitate
ale U.R.S.S. sunt de înŃeles în contextul în care metropola Leningrad rămânea punctul
cel mai vulnerabil al său în 1939. Sporirea pericolului militar german i-a făcut pe
liderii sovietici să reacŃioneze la fel ca Rusia imperială la sfârşitul secolului al XIXlea:
să-şi întărească dominaŃia asupra zonei din Baltica Răsăriteană, care includea
Finlanda şi łările baltice. Ruşii cunoşteau faptul că estonienii şi finlandezii puteau
bloca Gofului Finic cu bateriile lor de coastă şi forŃele navale.
Uniunea Sovietică se temea că în Europa puterile occidentale şi Germania îşi vor
reglementa disputele pe spezele Uniunii Sovietice. La 22 martie 1939 Lituania a
capitulat în faŃa ultimatumului german care solicita cedarea Memelului. Guvernul
sovietic a acordat unilateral garanŃii Estoniei şi Letoniei. Moscova le-a trimis celor
două guverne la 29 martie note diplomatice în care se arăta că independenŃa completă
a celor două republici era în interesul Uniunii Sovietice. Protestele Tallinnului şi
Rigăi au fost în zadar.
Negocierile dintre Uniunea Sovietică, FranŃa şi Marea Britanie au abordat
problema garanŃiilor acordate României şi Poloniei. Britanicii făcuseră primul pas: la
18 martie 1939, temându-se că România era următoarea pe lista lui Hitler, Londra i-a
contactat pe ambasadorul Ivan Maiski la Londra şi pe comisarul Litvinov la Moscova
cu întrebarea ce atitudine va adopta Uniunea Sovietică în cazul unui atac german
asupra României. În timpul negocierilor, Moscova a încercat să-i determine pe anglofrancezi
să acceadă la pretenŃiile sale 554 . U.R.S.S. a cerut ca garanŃiile să fie extinse
asupra Estoniei, Letoniei şi Finlandei. Finlanda a declarat însă că se va opune oricărei
forme de protecŃie şi că va considera orice stat care i-ar fi acordat ajutor armat fără
553 Jukka Nevakivi, Finnish..., p. 35-36.
554 Geoffrey Roberts, The Alliance that failed: Moscow and the Triple Alliance Negociations, 1939, în “East
European Quaterly”, Vol. 26, No. 3, July 1996, p. 386 şi urm.
250