Europa Nordica.pdf - The Romanian Association for Baltic and ...

Silviu Miloiu
Livonia, aşa cum am mai subliniat, nu era un stat unificat. Ea consta din mai
multe state mici, din care cel mai important a fost Ordinul Livonian (67.000 km²),
care din 1237 a devenit o ramură a Ordinului Teutonic care alegea şeful şi magistratul
statului. Ordinul era alcătuit din cavaleri-călugări, care depuneau jurământ de
obedienŃă, celibat şi luptă împotriva păgânismului. Cavalerii proveneau din nobilimea
mică germană, nu aveau proprietate privată şi formau armata ordinului.
Cel de-al doilea stat ca mărime a fost Episcopatul Rigăi (18.400 km²), care a
devenit, de la jumătatea secolului al XIII-lea, arhiepiscopat. În domeniul ecleziastic,
arhiepiscopatul era superior tuturor episcopilor din Livonia, cu excepŃia episcopului
de Tallinn, care era subordonat episcopatului de Lund al Regatului Danemarcei.
Arhiepiscopatul a început din secolul al XIII-lea să formeze o armată de vasali,
constând din cavaleri seculari. Mai existau, de asemenea, mici state precum
episcopatul Tartului, Saare-Lääne şi Curlanda 48 .
Luptele pentru dominaŃie în Livonia au durat timp îndelungat. Astfel, atât
Ordinul Livonian cât şi arhiepiscopatul Rigăi luptau pentru întâietate, în timp ce
oraşul Riga trebuia să lupte împotriva ambelor state pentru a-şi menŃine instituŃiile
sale de autoconducere. În cele din urmă, conflictul armat izbucnit în 1297 între Riga
şi Ordinul Livonian, în care arhiepiscopatul Rigăi şi Lituania au susŃinut oraşul baltic,
s-a încheiat cu victoria cavalerilor livonieni în 1330. Riga a recunoscut Ordinul
Livonian ca putere suzerană. De altfel, în secolul al XIV-lea, Ordinul Livonian a
început să-şi micşoreze dependenŃa, anterior atât de strânsă, faŃă de Ordinul Teutonic.
Aceasta le-a permis, de pildă, livonienilor să nu ia parte la bătălia de la Grunwald.
O nouă instituŃie a fost creată în 1420 pe teritoriul cavalerilor creştini: landtagul
(parlamentul) livonian. Acesta lua în dezbatere probleme militare, mai cu seamă, dar
şi civile, privind Livonia. Noua instituŃie cuprindea episcopi şi canonici, magistraŃi şi
alŃi reprezentanŃi ai ordinului, vasali şi reprezentanŃi ai oraşelor. O atare instituŃie,
lărgind baza socială implicată în conducerea efectivă a ordinului, nu putea avea altă
urmare decât întărirea statului livonian. Acesta a făcut, astfel, cu succes faŃă în 1501-
1503 unui război cu Rusia. Sub conducerea magistratului ordinului, Wolter von
Plettenberg (1494-1535), Ordinul Livonian a înfrânt armata Moscovei lângă lacul
Smolensk (1502). Un armistiŃiu încheiat în 1503 a durat până la jumătatea secolului al
XVI-lea. El a demonstrat reuşita livonienilor de a bloca drumul ruşilor spre Marea
Baltică. Cel puŃin pentru moment. De altfel, deşi ideologic se putea considera un
adevărat avanpost al catolicismului la Marea Baltică, statul livonian era mult mai
pragmatic, un aspect esenŃial constituindu-l schimburile comerciale cu ruşii.
Pe de altă parte, Ordinul Teutonic a continuat, după înfrângerile de la Grunwald
şi din războiul de 13 ani (1454-1466), suferite în confruntarea împotriva Poloniei, să
decadă. Ordinul a trecut, ulterior, printr-o criză de identitate, a pierdut Pomerania şi
Danzigul şi a devenit aproape un vasal al Poloniei. Curând, marii maeştrii au început
să fie aleşi din rândurile familiilor aristocratice germane – prinŃul Friedrich de
Saxonia în 1498 şi Albrecht Hohenzollern din dinastia de Brandenburg, în 1511. Date
fiind noile condiŃii internaŃionale, declinul catolicismului în Europa Nordică şi
48 Ibidem, p. 51.
38