Europa Nordica.pdf - The Romanian Association for Baltic and ...

Silviu Miloiu
fiind întâmpinate cu rezistenŃă de localnici. Estonienii, livonienii, zemgalienii au fost
printre comunităŃile baltice cele mai încercate de expediŃiile vikingilor. Războinicii
vikingi au întreprins raiduri militare de-a lungul a două principale direcŃii: Daugava şi
Golful Finlandei, în drumul lor spre Marea Neagră şi Marea Caspică. InformaŃii
despre aceste acŃiuni politico-militare găsim în Vita sancti Anscarii (ViaŃa Sfântului
Ansgarius) a arhiepiscopului Rimbert de Bremen, care descrie expediŃiile daneze de
la jumătatea secolului al IX-lea, ca şi în saga Sf. Olav, în care este amintită reuşita
contemporană a regelui Eirik de Uppsala de a ocupa Finlanda, Estonia şi Curlanda.
La rândul său, istoricul danez Saxo Grammaticus in lucrarea sa Gesta Danorum
(Faptele danezilor) scrie despre campaniile devastatoare ale lui Hading, lider al
vikingilor, la cumpăna secolelor IX-X. Campaniile lui Hading erau îndreptate
împotriva oraşului Daugava.
De-a lungul secolului al X-lea şi în prima jumătate a secolului al XI-lea Ńărmurile
orientale ale Mării Baltice au stat în atenŃia expediŃiilor vikinge. PopulaŃiile locale au
încercat să opună rezistenŃă. La sfârşitul secolului al X-lea, estonienii au avut chiar un
mare succes: au reuşit să ia prizonieri pe regina Astrid a Norvegiei şi pe fiul acesteia,
viitorul rege Olaf Trygvesson. Ambii au fost vânduŃi ulterior ca sclavi.
O dovadă elocventă a luptelor purtate de vikingi în regiunea orientală a Balticii
este constituită de numărul mare de pietre runice ridicate în Suedia pentru a
comemora marii războinici vikingi care au căzut aici pe câmpurile de bătălie.
ExpediŃiile vikinge nu trebuie însă privite doar prin prisma atacurilor militare
întreprinse de aceştia. PopulaŃiile locale au avut şi beneficii de pe urma participării la
comerŃul desfăşurat de vikingi: s-a descoperit, astfel, argint arab care dovedeşte aria
geografică întinsă încadrată în sfera de interes comercial baltic.
Pe la mijlocul secolului al XI-lea putem considera că s-a sfârşit epoca vikingă.
Războinicii vikingi nu mai constituiau, de acum înainte, o ameninŃare pentru
populaŃiile localnice. Ba chiar am putea considera că a ieşit la lumină reversul
medaliei: triburile aşezate în zona Balticii orientale au început să desfăşoare campanii
tot mai frecvente pe Ńărmurile Suediei şi nu numai. PopulaŃiile de kurşi, estonienii din
Saaremaa şi zembii (un grup de prusieni) au desfăşurat campanii atât de devastatoare
încât danezii au fost nevoiŃi să construiască, la începutul secolului, un sistem defensiv
fortificat pe coasta proprie. Saxo Grammaticus scria admirativ despre caracterul
curajos al „vikingilor orientali”, care dezvoltaseră strategii efective de atac şi
retragere. Aceasta sugerează efectuarea unor expediŃii în care era implicat un personal
redus şi în care surpriza juca un rol esenŃial.
Uneori se angajau însă în luptă şi forŃe mai numeroase. În 1170, de exemplu,
flota regelui danez a fost implicată într-o bătălie împotriva estonienilor şi kurşilor,
care au devastat coasta insulei Gotland. În 1187 „păgânii din Marea Orientală” au
cucerit şi ars Sigtuna, cel mai important oraş din Suedia 38 .
Raidurile vikingilor au determinat o schimbare radicală a situaŃiei politice din
teritoriul situat la est de coasta baltică. Vikingii au accelerat procesul de formare
38
Zigmantas Kiaupa, Ain Mäesalu, Ago Pajur, Guntis Vilumsons (coordonatori), The History of the Baltic
Countries, 2nd, revised edition, Avita, Tallinn, 2000, p. 31.
26