Europa Nordica.pdf - The Romanian Association for Baltic and ...

O istorie a Europei Nordice şi Baltice. De la epoca naŃionalismului la Războiul Rece
sporită iar Regatul Poloniei şi-a pierdut autonomia şi a devenit o gubernie rusească.
Universitatea din Vilnius a fost închisă în 1832.
Războiul Crimeii (1853-1856) a dovedit Rusiei că imperiul era în criză şi
dezvoltarea sa întârziată în comparaŃie cu celelalte state europene. Prin urmare, noul
Ńar Alexandru al II-lea (1855-1881) s-a gândit că era util să reformeze statul.
Manifestul semnat de Ńar în februarie 1861 de abolire a servituŃii (care afecta Lituania
şi Letgalia) a fost urmarea concluziilor trase de Ńar. łăranilor din aceste două regiuni
li s-a acordat şi posibilitatea de a se autoguverna prin intermediul consiliilor şi
curŃilor districtuale.
Mişcarea de eliberare naŃională care a câştigat tot mai mult teren în cadrul
naŃiunilor occidentale din Imperiul Rus explică şi declanşarea revoltei din 1863-1864
din Polonia şi Lituania. Baza socială a mişcării, care a transgresat diferenŃele de clasă
socială, a fost foarte largă şi a cuprins orăşeni, Ńărani, mari proprietari şi membri ai
clerului 66 . În Lituania cei mai activi au fost marii proprietari. Principala revendicare a
rebelilor a fost restabilirea statului polonezo-lituanian. Chestiunile sociale, mai ales
accelerarea reformei agrare, şi-au găsit şi ele loc în cadrul revendicărilor rebelilor
radicali. Unul dintre liderii radicali, A. Mackjavicius, a promovat ideea dreptului
lituanienilor de a-şi reface propriul stat independent.
În ianuarie 1863 Comitetul NaŃional Central format în Varşovia s-a declarat
guvern naŃional interimar şi a elaborat o declaraŃie care conŃinea o chemare la arme.
La jumătatea anului 1862 se formase un comitet radical la Vilnius care menŃinea
contacte cu Varşovia. Comitetul era condus de K. Kalinovsky. Liderii revoltei au
încercat să-i implice şi pe Ńăranii cărora le era promisă eliberarea completă şi alocarea
de pământ. Datorită programelor sociale diferite ale multiplelor grupări lituaniene, la
11 martie 1863 comitetul lituanian a fost abolit. În locul său a fost creat un
departament pentru administrarea provinciei Lituania controlat de un comisar al
guvernului naŃional de la Varşovia. Restaurarea statului polono-lituanian a devenit
revendicarea cea mai importantă a revoltei în vreme ce revendicările sociale au fost
trecute în plan secund. Din aprilie până în iulie 1863 s-au desfăşurat nu mai puŃin de
86 de conflicte cu forŃele Ńariste în guberniile Vilnius şi Kaunas.
În luna mai M. Muraviev a devenit guvernator al Vilniusului. Muraviev a înfrânt
forŃele revoluŃionare şi a luat măsuri severe împotriva participanŃilor. Foştii oficiali
catolici au fost înlocuiŃi de judecători, profesori şi oficiali ortodocşi. Liderii mişcării,
Kalinovsky şi Mackjavicius, au fost condamnaŃi la moarte şi executaŃi. Marii
proprietari au fost eliminaŃi din arena politică. Politica de rusificare a luat o formă
deschisă iar folosirea alfabetului latin a fost cu desăvârşire interzisă. Şcolile au fost
rusificate. S-a încercat ortodoxizarea populaŃiei localnice. Colonişti ruşi au fost
implantaŃi în Lituania în scopul de a rusifica fostul mare ducat. Lituanienii au rezistat
rusificării şi au protestat împotriva acestei politici culturale. Prin urmare, la data de 7
66
Servirea autorităŃilor Ńariste era nepopulară în rândurile aristocraŃiei lituaniene. MulŃi lituanieni au fost
nevoiŃi să se întoarcă la proprietăŃile lor. Domeniile, mai cu seamă în vestul Lituaniei, au devenit centre
importante de viaŃă culturală. Domeniile găzduiau arhive, biblioteci, colecŃii de artă, lansau ultima modă sau
noi metode de îngrijire a fermelor, vezi Saulius Žucas (editor), Lithuania..., p. 48.
51