Europa Nordica.pdf - The Romanian Association for Baltic and ...

Silviu Miloiu
popularitatea guvernului. Social-democraŃii au profitat de înfrângerea guvernului în
alegeri şi au format primul lor guvern sub conducerea lui Thorvald Stauning. În
acelaşi timp era format primul guvern laburist în Marea Britanie sub conducerea lui
Ramsay MacDonald. Social-democraŃii au venit la putere cu un program de lărgire a
reformelor sociale, de îmbunătăŃire a educaŃiei, asigurarea de îngrijire medicală şi
dentară pentru elevii de şcoală. Guvernul social-democrat a avut însă de luptat cu
situaŃia economică grea şi a încercat să întărească coroana prin împrumuturi străine şi
creşterea impozitelor. Într-un singur an coroana şi-a recăpătat valoarea antebelică.
Începând din 1 ianuarie 1927 aceasta a redevenit convertibilă în aur. Reuşitele
guvernamentale au fost însă plătite printr-un declin industrial şi agricol datorat
creşterii preŃurilor. Rata şomajului a crescut din nou la 14,8%. Angajatorii au încercat
să micşoreze salariile. Sindicatele au reacŃionat. În lipsa unei relansări economice
şomajul a urcat în 1926 la 30%, pentru a se stabiliza apoi la circa 20% din totalul
forŃei de muncă. Pentru a lupta împotriva recesiunii, guvernul a propus un program de
măsuri respins de Folketing. Guvernul a demisionat şi au fost organizate noi alegeri.
Un fapt nou a fost reprezentat de disputa acerbă dintre radicali şi social-democraŃi din
timpul campaniei electorale. Electoratul s-a întors din nou spre dreapta.
Venstre şi conservatorii au reuşit să obŃină majoritatea simplă de mandate
parlamentare. Venstre a refuzat să formeze o coaliŃie cu conservatorii. În consecinŃă,
s-a format un guvern minoritar, susŃinut parlamentar de conservatori şi radicali. Noul
guvern a acŃionat în sensul reducerii cheltuielilor statului prin micşorarea salariilor
angajaŃilor din aparatul birocratic sau a cheltuielilor pentru beneficii sociale. Un
vizibil progres a devenit evident prin 1928. Şomajul a scăzut la 18,5%. Recolta bună
a redresat agricultura. Între patroni şi salariaŃi s-au încheiat înŃelegeri salariale pentru
un număr de ani în scopul de a combate grevele salariale şi patronale.
Măsurile legislative care au exprimat poate cel mai bine programul liberal au fost
cuprinse în “legea doctrinei liberale”. Scopul legii era acela de a permite fiecărui
individ să-şi urmeze propria conştiinŃă în situaŃiile de muncă, fără a Ńine seama de
presiunile colegilor săi sau a reprezentanŃilor acestora. Individul avea dreptul de a
munci cu un salariu mai mic decât acela aprobat sau recomandat de sindicate, nu
putea fi obligat să se înscrie în sindicate. Orice încălcare a acestor drepturi era
pedepsită de lege. Stânga a fost foarte critică la adresa acestei legi pe care o privea ca
pe o încercare de a submina principiul forŃei prin solidaritate 355 . Considerăm această
lege ca o încununare superbă a doctrinei liberale şi ca o eliberare a individului de sub
presiunea maselor. Danemarca este una dintre puŃinele Ńări care în perioada
interbelică a avut curajul să adopte o lege atât de explicit liberală care a înfuriat
stânga amalgamantă, etatistă, înalt socializantă şi adesea antiindividualistă.
Chestiunea bugetului alocat apărării i-a divizat pe liberali de conservatori.
Conservatorii, care doreau o creştere a cheltuielilor militare, au refuzat să aprobe
bugetul de stat. Guvernul a căzut şi s-a format un nou cabinet social-democrat condus
de Stauning.
355 Ibidem, p. 130-131.
172