Europa Nordica.pdf - The Romanian Association for Baltic and ...

O istorie a Europei Nordice şi Baltice. De la epoca naŃionalismului la Războiul Rece
Rusia. A doua zi a fost ratificată o nouă lege municipală care stabilea ziua de muncă
de 8 ore 232 .
Între timp, relaŃiile dintre susŃinătorii independenŃei şi social-democraŃi au devenit
tot mai tensionate. Atitudinea social-democraŃilor, iniŃial favorabilă independenŃei, a
devenit tot mai rezervată în această privinŃă. Pentru social-democraŃi venirea
bolşevicilor la putere constituia o chezăşie că realizarea reformelor socialiste se putea
realiza într-o patrie comună socialistă. SusŃinerea bolşevicilor le putea uşura socialdemocraŃilor
sarcina de a reveni la putere şi a-şi înfrânge adversarii burghezi.
Pe data de 27 noiembrie a fost numit un nou Senat, cu reprezentanŃi ai partidelor
burgheze, condus de Pehr Evind Svinhufvud 233 . Senatul avea sarcina de a rupe
legăturile cu Rusia şi de a obŃine recunoaşterea noului statut internaŃional al Ńării. În
seara de 4 decembrie, Svinhufvud a prezentat Eduskuntei o declaraŃie a guvernului,
care va fi cunoscută mai târziu ca DeclaraŃia finlandeză de independenŃă. În declaraŃie
se sublinia că de facto independenŃa fusese deja obŃinută 234 . Eduskunta s-a întrunit pe
data de 6 decembrie pentru a discuta textele a două declaraŃii care vizau obŃinerea
independenŃei Finlandei: una a guvernului, cealaltă a social-democraŃilor. Prima a fost
aprobată cu 100 de voturi la 88 235 . Finlanda a intrat astfel într-o nouă fază a
dezvoltării sale politice 236 .
Senatul a început apoi să facă demersuri ca noul statut de independenŃă al
Finlandei să capete recunoaştere internaŃională 237 . łările cărora Finlanda s-a adresat
au condiŃionat însă recunoaşterea de acceptarea independenŃei Finlandei de către
statul rus. łările Nordice şi Germania 238 , mai explicite, au cerut contactarea în acest
sens a Consiliului Comisarilor Poporului. Deşi neîncrezător, Senatul a decis să trimită
reprezentanŃi la Lenin care să încerce să obŃină recunoaşterea independenŃei
Finlandei. Paradoxal, independenŃa Finlandei a fost recunoscută în primul rând de
Rusia lui Lenin. Socialiştii au luat-o înaintea Senatului, iar Comitetul Central al
Partidului Bolşevic a recunoscut deja la 27 decembrie independenŃa Finlandei.
Svinhufvud însuşi a mers la Petrograd pentru a solicita recunoaşterea independenŃei
din partea statului rus. Dorind să demonstreze ataşamentul guvernului bolşevic faŃă de
idealurile autodeterminării naŃionale, pe care le proclamase solemn imediat după
instalare, Lenin a acordat recunoaşterea sa noului stat încă de pe data de 18/31
232
Osmo Jussila, Seppo Hentilä, Jukka Nevakivi, op.cit., p. 101-102.
233
D.G. Kirby (editor), Finland..., p. 200-201, document 113.
234
Juhani Paasivirta, Finland and Europe. The Early..., p. 109.
235
Osmo Jussila, Seppo Hentilä, Jukka Nevakivi, op.cit., p. 103.
236
D.G. Kirby (editor), Finland..., p. 201-202, document 114.
237
Apelul Finlandei de a i se recunoaşte statutul de independenŃă poartă data de 5 decembrie 1917 (a fost
adresat guvernelor Suediei, Norvegiei, Danemarcei, FranŃei, Marii Britanii şi Statelor Unite), şi aceasta
deoarece guvernul a adus în faŃa Dietei deja la 4 decembrie o declaraŃie de independenŃă, vezi textul Apelului
din 5 decembrie în Ibidem, p. 202-203, document 115.
238
Eduard Hjelt, emisarul Finlandei, a încercat să-l convingă pe generalul Ludendorff la 26 noiembrie 1917
de necesitatea de a susŃine Finlanda în drumul ei spre independenŃă. Hjelt a punctat la atitudinea progermană
a Finlandei şi la interesul Germaniei de a domina această regiune. Hjelt i-a cerut lui Ludendorff ca armatele
germane să ocupe Finlanda pentru a ajuta la separarea de Rusia. Ludendorff a promis susŃinerea militară a
Germaniei şi a sfătuit Finlanda să ceară dreptul de autodeterminare şi să formeze o miliŃie, vezi Ibidem, p.
204-205, document 116.
127