Europa Nordica.pdf - The Romanian Association for Baltic and ...

Silviu Miloiu
În Norvegia, alegerile din 1933 au conferit Partidului Laburist cele mai multe
voturi din istoria sa. El nu a reuşit însă să-l răstoarne de la putere pe Mowinckel care
conducea un guvern minoritar al Venstre. Au urmat apoi dezvoltări asemănătoare cu
cele din Danemarca şi Suedia. În 1935 Partidul Laburist a ajuns la putere în alianŃă cu
Partidul Agrar care fusese cel mai aprig adversar al sindicalismului rural şi al oricărei
concesii sociale pentru şomeri. Liderul laburist Johan Nygaardsvold era un fost
muncitor pe care nu-l interesa prea mult ideologia. Nygaardsvold a plătit prin urmare
preŃul financiar costisitor în favoarea fermierilor. Când scrutinul următor a micşorat
numărul agrarienilor în Storting el era dispus să caute parteneri mai rezonabili.
LegislaŃia cea mai cuprinzătoare a fost aceea a reformatorului şi juristului danez
K.K. Steincke care a redus cele 55 de legi şi părŃi de legi cu caracter social existente
la 4. Acestea conŃineau un sistem complet de asigurări şi un Act de Îngrijire Publică.
Această măsură trebuia să fie administrată de autorităŃile locale pe baza principiului
liberal că primirea asistenŃei publice nu trebuia să mai implice stigma sărăciei atâta
timp cât primitorul nu putea fi blamat pentru situaŃia sa pauperă. Măsurile daneze au
fost finanŃate de o creştere cu 30% a taxelor într-o perioadă de 7 ani, iar prosperitatea
suedeză a permis o creştere a taxelor cu 50% în 5 ani. Aceasta a permis Suediei să
finanŃeze alocaŃii familiale şi de maternitate generoase. Mai mult, în Suedia abrogarea
legii pentru protecŃia spărgătorilor de grevă - modificată deja în 1914 - combinată cu
legiferarea concediului pentru toŃi angajaŃii pe cheltuiala angajatorilor au facilitat
apariŃia unei atmosfere de conciliere în relaŃiile industriale. Negocierile prelungite din
1938 de la Saltsjöbaden au avut ca rezultat prima ÎnŃelegere Generală cu privire la
salarii şi condiŃiile de angajare acceptată atât de patronat cât şi de sindicate. Norvegia
a urmat Suedia în chestiunea extinderii sistemului de asigurări, un început modest al
pensiilor de bătrâneŃe, lucrări publice pentru sprijinirea şomerilor, susŃinerea
fermierilor şi pescarilor. PoziŃia sindicatelor în Finlanda era încă slabă, dar şi acolo sa
făcut un început prin acordarea de alocaŃii familiale, prin măsuri pentru întărirea
sănătăŃii populaŃiei (mai cu seamă prin lupta împotriva tuberculozei). Propunerile lui
Tanner pentru pensii de bătrâneŃe şi invaliditate vor fi aprobate doar în 1940.
Aceste progrese sociale au fost posibile datorită refacerii comerŃului mondial în
care statele scandinave erau foarte implicate. Ele au demonstrat că economia
capitalistă era capabilă de reforme şi că reformele sociale nu distrugeau
capitalismul 309 . Discursurile extremei drepte şi ale extremei stângi europene îşi
dovedeau în Scandinavia nerealismul. Economia suedeză s-a refăcut mai repede decât
cea britanică: între 1932 Produsul NaŃional Brut a crescut cu 50%. În Norvegia rata
de creştere anuală a fost de 4%. În 1938 producŃia industrială era cu 75% mai mare
decât înainte de război. În 1937 finlandezii au reuşit să ajungă la nivelul anului 1928
în privinŃa valorii şi volumului exportului. Danemarca a avut mai puŃine reuşite în
muncă de 8 ore şi naŃionalizarea industriilor, David Kirby, The Baltic World 1772-1993. Europe's Northern
periphery in an age of change, Longman Group, London, New York, 1995, p. 271.
309
Christopher Pierson, Beyond the Welfare State? The New Political Economy of Welfare, Polity Press,
Oxford, 1994 (ediŃia a III-a, precedentele ediŃii datează din 1991 şi 1992), p. 24.
148