Europa Nordica.pdf - The Romanian Association for Baltic and ...

Silviu Miloiu
cale de promovare fusese asimilarea în cultura suedeză. Acum Finlanda era ridicată la
rangul de “naŃiune” în marea casă a Imperiului Ńarului. După cum concluzionează
istoricii finlandezi Osmo Jussila, Seppo Hentilä şi Jukka Nevakivi “...a fost creat un
nou stat şi o nouă naŃiune” 102 .
Transformări administrative în Finlanda
până la jumătatea secolului al XIX-lea
Finlanda era în acel moment condusă de elită subŃire de nobili şi de câŃiva
burghezi educaŃi. Spre deosebire de Polonia, de pildă, aici avem de-a face cu o
societate egalitară, fără mari nobili, fără domenii vaste, fără şerbi. Nobilul finlandez
tipic al începutului secolului al XIX-lea este un fost ofiŃer în armata suedeză care
posedă un domeniu modest. Nobilimea finlandeză avea o lungă tradiŃie de serviciu
public. MulŃi dintre finlandezii educaŃi din acel timp au fost atraşi de St. Petersburg,
un mare centru european, deschis oricărei părŃi a imperiului. Cu deosebire armata rusă
i-a captat pe finlandezii tineri, mulŃi dintre ei ajungând la ranguri înalte, aşa cum s-a
întâmplat cu Carl Gustav Mannerheim.
Al doilea guvernator general al Finlandei a fost Barclay de Tolly (din vara anului
1809). În Finlanda, sub autoritatea guvernatorului general, s-a creat o formă unică de
administraŃie. AdministraŃia era coordonată de un Consiliu de guvernământ
cuprinzând două secŃiuni, condus de guvernatorul general, care trebuia să se asigure
că decretele imperiale erau îndeplinite, şi avea responsabilitate asupra legalităŃii
afacerilor (un aranjament similar a fost creat, puŃin după aceea, în Basarabia). Însuşi
guvernatorul general era controlat în pricini civile de acest consiliu. Acest tip de
administraŃie constituia un caz excepŃional în cadrul Imperiului Rus. Puterea
executivă era încredinŃată guvernatorului general în chestiunile administrative şi
politice. Rezultatul a fost un dualism: puterea era împărŃită între Consiliul de
guvernământ, cu comitetele şi oficiile sale, şi guvernatorul general cu propriile sale
oficii. Singurul liant al celor două instituŃii era faptul că guvernatorul general prezida
consiliul, şi, chiar şi acest fapt, a devenit o formalitate în timp, deoarece guvernatorii
generali nu vorbeau suedeza. Dualismul a fost accentuat de faptul că în oficiile
guvernatorului general, unde se cerea o stăpânire bună a limbii ruse, au fost angajate
mai ales persoane din Finlanda rusească, iar în cele ale consiliului (din 1816, denumit
Senat) persoane din Finlanda suedeză.
O problemă a noului consiliu a fost sistemul colegial de conducere care făcea ca
funcŃionarea sa să fie extrem de greoaie. Atât secŃiunea legală cât şi cea economică
funcŃionau ca o curte judiciară. În vederea realizării unei curele de transmisie între
marele duce şi subiecŃii săi finlandezi a fost creată poziŃia de secretar de stat al
Finlandei. Acesta avea atribuŃia de a prezenta afacerile finlandeze importante atenŃiei
Ńarului. Secretarul de stat era asistat în vederea îndeplinirii atribuŃiilor sale de o
Comisie sau Comitet pentru afaceri finlandeze.
102 Osmo Jussila, Seppo Hentilä, Jukka Nevakivi, op.cit., p. 23.
72