Europa Nordica.pdf - The Romanian Association for Baltic and ...

Silviu Miloiu
Rusia a recunoscut faptul că districtul Vilnius aparŃinea Lituaniei în tratatul de
pace încheiat cu această Ńară. Când Armata Roşie a capturat Vilniusul în 14 iulie,
Rusia a restituit întreaga regiune Lituaniei. În consecinŃă, guvernul lituanian a început
preparativele pentru mutarea capitalei de la Kaunas, unde fusese stabilită provizoriu,
la Vilnius 442 . Acesta a constituit şi motivul pentru care relaŃiile lituaniano-sovietice sau
îmbunătăŃit simŃitor. În perioada interbelică, în politica externă lituaniană a existat
permanent o componentă rusească, spre deosebire de fobia arătată de Estonia şi
Letonia Uniunii Sovietice. În concepŃia Kaunasului, Moscova putea fi folosită
împotriva Varşoviei, după cum Tallinnul şi Riga considerau că, în realitate, Polonia
trebuia folosită ca o baricadă împotriva U.R.S.S. Polonia şi-a revenit rapid după
înfrângerile suferite în faŃa Armatei Roşii. Ajutată de AliaŃi, şi în special de francezi,
armata poloneză a obŃinut câteva victorii. În această situaŃie, ciocnirile polonolituaniene
au fost reluate. DiscuŃiile solicitate de Liga NaŃiunilor s-au încheiat pe 7
octombrie 1920, cu semnarea înŃelegerii de la Suwalkis, care a lăsat Vilniusul
Lituaniei.
Numai două zile mai târziu, Vilniusul a fost ocupat de forŃele poloneze conduse
de generalul Lucjan Zeligowski. Generalul a proclamat crearea statului Lituania
Centrală. Guvernul polonez şi-a declinat însă orice responsabilitate pentru cele
întâmplate. Varşovia a afirmat că Zeligowski s-a revoltat şi a condus o armată de
locuitori ai Vilniusului 443 . Generalul a continuat însă expediŃia sa încercând să ocupe
întreaga Lituanie şi să o aducă într-o uniune cu Polonia. La 19 şi 21 noiembrie 1920,
în bătăliile de la Širvintos şi Giedraičiai, armata lituaniană a stopat trupele lui
Zeligowski şi le-a forŃat să se retragă. Însuşi generalul era aproape să fie luat
prizonier. Comisia de Control Militar a Ligii NaŃiunilor a intervenit şi a cerut
încetarea ostilităŃilor. La 29 noiembrie 1920, într-un vagon de cale ferată din Kaunas,
Lituania şi Polonia au încheiat un armistiŃiu 444 . În final, regiunea Vilna a fost anexată
Poloniei şi a rămas astfel în toată perioada interbelică, cu toate protestele Lituaniei.
Lituania nu a încetat starea de război cu Polonia 445 . Între cele două state frontiera a
fost închisă 446 , starea de război rece neîncetând decât în martie 1938, când Polonia a
înaintat un ultimatum Lituaniei.
442
Conform recensământului din 1897 din populaŃia Vilniusului 40% erau evrei, 30,9% polonezi, 20,1% ruşi,
4,2% bieloruşi, 2,1% lituanieni. Înainte de război la Vilnius trăiau 60.000 de evrei, vezi Saulius Žucas
(editor), Lithuania..., p. 82 şi 142.
443
În realitate Joseph Pilsudski, descendent al unei familii aristocratice lituaniene, care s-a considerat toată
viaŃa “un fiu al Lituaniei” şi a învăŃat din copilărie limba lituaniană, încerca să refacă vechea Rzeczpospolita
sub egida Varşoviei.
444
Saulius Žucas (editor), op.cit., p. 163.
445
R.J. Crampton, Europa Răsăriteană în secolul al XX-lea...şi după, Ed. Curtea Veche, Bucureşti, 2002, p.
119.
446
Estonia a încercat să medieze între Lituania şi Polonia, câştigând gratitudinea Varşoviei, Philip V.
Cannistraro, Edward D. Wynat, Jr., Theodore P. Kovaleff (editori), Poland and the coming of the Second
World War. The Diplomatic Papers of A.J. Drexler Biddle Jr., United States Ambassador to Poland 1937-
1939, Ohio State University, Columbus, 1976, p. 213, document 4 (raportul lui Drexler Biddle Jr. to State
Department, 19 June 1938).
198