Europa Nordica.pdf - The Romanian Association for Baltic and ...

Silviu Miloiu
DemonstraŃia de la Petrograd a celor 40.000 de estonieni (din care 15.000 în
uniformă) a convins guvernul provizoriu ca pe data de 30 martie să decidă
reorganizarea administraŃiei locale în regiune. Decretul elaborat în acea zi, şi care
purta denumirea de “Regulament provizoriu de conducere administrativă şi
autoguvernare locală”, prevedea unificarea administrativă a Estlandului şi Livoniei
nordice într-o provincie autonomă denumită Estonia şi stabilirea unor zemstve
temporare, aflate în subordinea unei adunări provinciale aleasă prin vot universal
indirect. De asemenea, s-a hotărât numirea unui comisar provincial ca oficialul
administrativ cel mai important. Alegerea guvernului provizoriu a căzut în aprilie
asupra lui Jaan Poska (1866-1920), primarul Tallinnului în timpul revoluŃiei din
februarie. Dietele controlate de germanii baltici au fost abolite prin acest decret. Din
noua provincie autonomă făceau parte şi regiunile care aparŃinuseră guberniei
Livonia: Tartu, Võru, Viljandi, Pärnu şi Saare. O comisie ce cuprindea membri ai
guberniile implicate a fost stabilită pentru a fixa frontiera dintre Estonia şi Livonia.
Comisia a luat în considerare opŃiunile populaŃiei din regiunile disputate. Decizia
finală privind diviziunea administrativă a fost adoptată de guvernul provizoriu.
La 1 iulie a fost convocat la Tallinn Consiliul Zemstvei care a discutat “Apelul
estonienilor din regiunea Petserimaa adresat Consiliului NaŃional pentru confederarea
zonei Setumaa cu Estonia”. Semnatarii acestui document cereau unirea oraşelor
Petseri, Lobotka, PankiaviŃa şi Irboska din gubernia Pihkva cu Estonia. Chestiunea va
reveni pe agendă în lunile septembrie - octombrie 1917. Aşadar, prin actul de
recunoaştere a autonomiei, guvernul rus a mărit teritoriul Estoniei autonome prin
înglobarea districtelor locuite de vorbitori de limbă estoniană din Livonia şi din
regiunea Narva aflată în provincia Petrograd. Oraşul Narva propriu-zis s-a alăturat
Estoniei în urma referendumului desfăşurat la 10 decembrie 1917 în cadrul căruia
80% dintre locuitori s-au pronunŃat în favoarea acestei soluŃii.
În cadrul competiŃiei electorale pentru adunarea provincială (Maapäev), pentru
prima dată în istoria Estoniei au apărut partide politice în adevăratul sens al
cuvântului. În zonele urbane alegerile s-au desfăşurat în lunile mai şi iunie în vreme
ce în oraşe au fost aleşi delegaŃi pentru Maapäev abia la sfârşitul lui septembrie, după
ce s-au Ńinut alegerile municipale. Cei mai mulŃi reprezentanŃi din cei 62 de delegaŃi
în Maapäev veneau din partea Ligii Agrare (13), Partidului Muncii (11), socialdemocraŃilor
(foştii menşevici) (9), socialiştilor revoluŃionari estonieni (8),
democraŃilor (7). Numai 5 bolşevici au reuşit să pătrundă în Maapäev 201 .
În timpul verii şi la începutul toamnei anului 1917 estonienii urmăreau să câştige
autonomia Ńării lor ca parte a unei Rusii federale democratice. Deja la 25 august
consensul începea să se piardă odată cu capturarea Rigăi de către germani şi lansarea
programului lui Jaan Tõnisson de secesiune faŃă de Rusia. În aceste condiŃii, Maapäev
a decis crearea unei delegaŃii care să fie trimisă în străinătate şi care să caute să apere
interesele de autodeterminare naŃională a estonienilor în conjuncŃie cu Marile Puteri
europene.
201 Toivo U. Raun, Estonia..., p. 100.
114