Europa Nordica.pdf - The Romanian Association for Baltic and ...

O istorie a Europei Nordice şi Baltice. De la epoca naŃionalismului la Războiul Rece
Capitolul IV
SCANDINAVIA ÎN PERIOADA INTERBELICĂ
Între începutul primului război mondial şi debutul celei de-a doua conflagraŃii,
Scandinavia a câştigat în prestigiu, a acumulat o anumită recunoaştere ca un grup
omogen de state şi a sporit numărul statelor componente la cinci prin proclamarea
independenŃei Finlandei (6 decembrie 1917) şi a semiindependenŃei Islandei (1
decembrie 1918) 285 .
Ca o consecinŃă directă a războiului mondial statele scandinave au trecut printr-o
serie de transformări teritoriale şi politice importante. La Versailles, Norvegiei i s-a
recunoscut suveranitatea asupra Spitzbergului (redenumit Svalbard din 1925) şi a
preluat Insulele Jan Mayan (în 1929) din Atlanticul de Nord. Norvegia şi Danemarca
şi-au disputat drepturile de pescuit în Groenlanda. Acesta fusese o colonie daneză din
1721. ImportanŃa strategică a Groenlandei nu a ieşit la iveală până în 1951 286 când
Statelor Unite li s-au permis să reînnoiască echipamentul meteorologic din al doilea
război mondial şi să stabilească reŃele de radare de avertizare şi baze aeriene 287 .
MotivaŃia insistenŃei norvegiene pentru a controla estul Groenlandei poate fi datorată
dorinŃei politicienilor norvegieni de a distrage atenŃia electoratului de la controversele
sociale pentru a ralia naŃiunea în jurul unui program de expansiune externă.
În 1924 ambele state făcuseră o înŃelegere pe 20 de ani asupra chestiunilor
practice derivând din drepturile de pescuit şi vânătoare în Groenlanda. În 1925 o nouă
lege daneză era aplicabilă întregii Groenlande şi, de asemenea, danezii au oferit Marii
Britanii şi FranŃei tratamentul clauzei naŃiunii celei mai favorizate în Groenlanda
răsăriteană. În 1926 danezii au preluat controlul poliŃienesc în Groenlanda răsăriteană.
Danezii au elaborat planuri de a aşeza colonii de eschimoşi şi staŃiuni daneze între 70º
şi 75º latitudine nordică. Guvernul norvegian a protestat. În 1928 Stortingul norvegian
a stabilit Consiliul pentru Svalbard şi Oceanul Arctic. Trei membri ai unei expediŃii
ştiinŃifice au primit puteri poliŃieneşti asupra norvegienilor din Groenlanda
răsăriteană. Consiliul Arctic a propus apoi ca Groenlanda răsăriteană să fie plasată
sub autoritatea Norvegiei. Steagul norvegian a fost ridicat în această regiune, căreia i
s-a dat numele de łinutul lui Eric cel Roşu. Norvegia a acceptat în cele din urmă să
cedeze spre rezoluŃie disputa Tribunalului InternaŃional de la Haga. Această instituŃie
a respins total pretenŃiile norvegiene în aprilie 1933. Guvernul norvegian a acceptat
judecata tribunalului şi a dat curs deciziei acestuia 288 .
285
Islanda a rămas într-o uniune personală cu Danemarca. În 1943 Islanda şi-a proclamat independenŃa
deplină, vezi Edward L. Killham, The Nordic Way..., p. 10.
286
Tratatul cu privire la Groenlanda s-a semnat la 27 aprilie 1951 şi avea în vedere în primul rând întărirea
capacităŃii de apărare a acestui teritoriu. S-a convenit ca steagurile ambelor state să fie arborate în
Groenlanda, iar responsabilităŃile pentru apărarea acesteia să fie împărŃite, vezi tratatul la adresa de internet:
http://www.yale.edu/lawweb/avalon/diplomacy/denmark/den001.htm
287
Tony Griffiths, op.cit., p. 140.
288
T.K. Derry, A History of Modern Norway 1814-1972, Clarendon Press, Oxford, 1972, p. 353-355.
139