Europa Nordica.pdf - The Romanian Association for Baltic and ...

O istorie a Europei Nordice şi Baltice. De la epoca naŃionalismului la Războiul Rece
populaŃia setu este parte indivizibilă a poporului estonian. În scopul de a se
minimalizeze pe cât posibil diferenŃele dintre populaŃia setu şi trunchiul principal
estonian a fost sugerată ideea că anexarea de către Rusia a unei porŃiuni importante a
teritoriului locuit de setu a reprezentat un rapt teritorial, ale cărui consecinŃe
defavorabile pentru această populaŃie sunt vizibile şi astăzi. Dacă însuşi setu ar fi
întrebaŃi asupra opŃiunilor lor, probabil că cei mai mulŃi ar prefera o apartenenŃă la
statul estonian, în condiŃiile în care li s-ar recunoaşte o largă autonomie şi nu li s-ar
întrerupe legăturile culturale cu lumea ortodoxă rusească.
PopulaŃiile fino-ugrice din FederaŃia Rusă (aproximativ 3,2 milioane de oameni)
sunt localizate astăzi în apropierea Oceanului Arctic şi Mării Baltice. Limbile lor
aparŃin familiei fino-ugrice sau celei înrudite samoiede. łările lor cuprind republicile
ruse Karelia, Komimu (Komi), Mariel (Mari), Moksherzia (Mordovia) şi Udmurtia,
ca şi patru regiuni autonome: Permian Komi, Hanti-Manşi, NeneŃ, Iamal-NeneŃ), toate
situate în apropiere de republica Komi. Regiunile fino-ugrice sunt mult mai strâns
conectate cu Rusia, în comparaŃie cu cele caucaziene sau siberiene. Apropierea
geografică faŃă de Moscova are un cuvânt de spus în acest sens. Aceste regiuni au fost
şi cucerite de Rusia mai devreme. NaŃionalităŃile fino-ugrice privesc spre vest şi
primesc o susŃinere culturală din partea Finlandei, Estoniei şi Ungariei, cu care sunt
înrudite 16 . PopulaŃiile fino-ugrice au fost active în perioada destrămării Uniunii
Sovietice. Patru dintre acestea şi-au proclamat suveranitatea cerând ca legile lor
interne să aibă preeminenŃă asupra celor federale. Aceasta în dauna faptului că în
afară de Mariel, toate celelalte republici fino-ugice au o majoritate rusă în ceea ce
priveşte populaŃia şi conducerea lor. În ciuda faptului că sunt de naŃionalitate rusă,
conducătorii acestor republici au fost şi sunt nevoiŃi, măcar din motive electorale, să
Ńină seama în mai mare măsură decât înainte de 1991 de dorinŃele populaŃiei indigene.
Astfel, începând de la sfârşitul anilor 1980, s-a înregistrat o renaştere a limbilor finougrice.
PopulaŃiile din regiune au început să fie mai conştiente de trecutul şi
identitatea lor etnică, de înrudirea lor culturală cu populaŃiile fino-ugrice formatoare
de state. S-au fondat organizaŃii naŃionale precum Liga Populară Kareliană. Au luat
naştere şi organizaŃii de tineret, culturale, ecologice şi religioase. Aceste organizaŃii
au militat pentru dreptul naŃiunilor respective pentru renaşterea educaŃiei şi presei în
limbile naŃionale. Este adevărat că reprezentarea lor în parlamentele acestor republici
este încă modestă. Numai marii au reuşit să obŃină o proporŃie echitabilă de
reprezentanŃi în legislativ 17 .
PopulaŃiile localnice şi-au axat activitatea lor politică pe construcŃia unor legi
lingvistice care vor da limbilor indigene un statut egal cu limba rusă şi facilita
folosirea acestora în şcoală şi locurile publice. Activismul lor cultural este susŃinut de
un articol din ConstituŃia FederaŃiei Ruse (68.2) care afirmă clar că republicile au
dreptul de a introduce în uz limbile lor republicane în deplină egalitate cu limba rusă.
Deşi toate republicile fino-ugrice cu excepŃia Kareliei au votat asemenea legi, acestea
16 Rein Taagepera, The Finno-Ugric Republics and the Russian State, Hurst&Company, London, 1999, p. 8-9.
17 Ibidem, p. 18-19.
15