Europa Nordica.pdf - The Romanian Association for Baltic and ...

Silviu Miloiu
Marea Britanie şi a refuzat să schimbe frontul. La 21 februarie 1808 regele a trebuit
să accepte realitatea zdrobirii trupelor sale de către armata rusească în Suedia-
Finlanda. În primăvară, suedezii au contraatacat în sudul Finlandei şi au obŃinut
câteva victorii. FortificaŃiile de la Sveaborg au fost însă cedate ruşilor. Cu aceasta a
luat sfârşit războiul. Suedia a pierdut Finlanda. În Varmland a început în martie 1809
o revoluŃie împotriva regelui. Generalul Aldercreutz l-a detronat pe rege pe care l-a
trimis în exil. În mai 1809 ruşii au ocupat Ålandul şi ameninŃau să atace Stockholmul.
Ascultând şi sfatul britanicilor, suedezii au cerut pace. Pacea s-a încheiat la Hamina
în septembrie şi prevedea anexarea de către Rusia a Finlandei şi Ålandului.
Riksdagul suedez s-a reunit apoi pentru a alege un nou rege. Un grup mic de
ofiŃeri inferiori tineri, mai sperând încă în recucerirea Finlandei, au negociat
candidatura mareşalului Jean-Baptiste Bernadotte, devenit în urma urcării pe tron
Carol al XIV-lea Ioan. În momentul în care l-au ales, suedezii nu ştiau că noul rege
era deja în conflict cu Napoleon 166 . Din toamna anului 1810, Bernadotte a început să
detaşeze Suedia de FranŃa şi să o alăture inamicilor acesteia. Din 1811 alianŃa francorusă
s-a destrămat. În ianuarie 1812 Napoleon a ocupat Pomerania suedeză. Suedia a
început din nou războiul cu FranŃa mai ales că liderilor sudezi le era cunoscută dorinŃa
Marii Britanii şi a Rusiei de a ceda Norvegia Suediei. Carol al XIV-lea Ioan s-a
alăturat alianŃei cu Rusia în aprilie 1812, cu Marea Britanie în martie 1813 şi cu
Prusia în aprilie 1813. Anglia a promis subsidii şi ajutor naval în vederea cuceririi
Norvegiei. În schimb, Suedia a promis 30.000 de soldaŃi pentru operaŃiunile terestre.
Deoarece nici Rusia şi nici Anglia nu şi-au onorat promisiunile de a ajuta la
cucerirea Norvegiei, Suedia iniŃial nu a dorit nici ea să-şi îndeplinească obligaŃiile
asumate. În august 1813 Carol al XIV-lea era deja conducătorul unei armate de
160.000 de oameni care lupta împotriva FranŃei. Regele şi-a Ńinut cei 30.000 de
soldaŃi suedezi în rezervă. Carol al XIV-lea i-a înfrânt uşor pe mareşalii Oudinot şi
Ney. În loc însă de a avansa spre Rin, după bătălia de la Leipzig, s-a îndreptat spre
Schleswig-Holstein-ul danez, pentru a da o bază mai solidă revendicărilor asupra
Norvegiei 167 . Tratatul de la Kiel din 14 ianuarie 1814 consemna renunŃarea regelui
Frederik al VI-lea al Danemarcei la suveranitatea asupra Norvegiei, care revenea
acum Suediei 168 . Danezii au fost compensaŃi cu Pomerania şi Rügen 169 .
În Suedia clasa mijlocie urbană de care depindea crearea unei vârste a
liberalismului era încă redusă numeric. Ideologul liberalismul suedez a fost Adolf
166 Matti Klinge, The Baltic...,p. 101.
167 Tony Griffiths, op.cit., p. 17-19.
168 Suedia a optat apoi pentru o politică de neutralitate. Cel care a pus bazele intelectuale ale politicii de
neutralitate suedeză a fost chiar fostul general napoleonian Bernadotte. Inspirat de ameninŃarea unui război
ruso-britanic, la 4 ianuarie 1844 regele Carol al XIV-lea Ioan le-a trimis ambelor puteri un memoriu
confidenŃial căutând să dea o explicaŃie sistemului său de neutralitate strictă. Regele arăta că, după pierderea
Finlandei şi alipirea Norvegiei, Ńara sa a devenit o putere insulară. łara sa era despărŃită de continent la vest,
sud şi est. Suedia abandonase toate iluziile care ar fi putut ameninŃa pacea internă sau existenŃa ca stat. Regele
a anunŃat clar că Stockholmul se Ńinea departe de orice conflict ruso-englez, dar dorea prietenia ambelor
naŃiuni. Parlamentului, regele i-a adăugat şi un amănunt esenŃial: politica neutralitate nu putea fi desfăşurată
fără a avea şi mijloacele de a o apăra, Edward L. Killham, The Nordic Way..., p. 18.
169 Matti Klinge, The Baltic...,p. 102.
98