Europa Nordica.pdf - The Romanian Association for Baltic and ...

Silviu Miloiu
port Oxelosund, aflat la Marea Baltică, şi prin portul Narvik, aflat în nordul coastei
atlantice a Norvegiei. El a propus, în această situaŃie, minarea Ńărmurilor norvegiene
chiar fără consimŃământul guvernului acestei Ńări. AlŃi oameni politici britanici se
temeau însă că o asemenea acŃiune ar fi costat Marea Britanie cele două milioane de
tone de minereu de fier anual pe care ea însăşi le importa prin Narvik. Deşi era vorba
doar de 1/5 din cantitatea care revenea Reichului, Londra se temea de efectele pe care
o asemenea pierdere le-ar fi putut avea asupra economiei de război britanice.
Churchill a recunoscut seriozitatea temerilor colegilor săi de cabinet şi motivaŃia
politicii de neutralitate a Norvegiei şi Suediei. El a calculat însă că dacă britanicii vor
lua Narvikul în scopul de a sprijini efortul de război al Finlandei, atunci acesta ar fi
putut fi folosit şi în scopul tăierii aprovizionării germane cu fier. Pe 16 decembrie
1939 el a spus într-o şedinŃă de cabinet că, pentru Marea Britanie, controlul liniei de
coastă norvegiene este un obiectiv strategic de primă importanŃă şi că, oricum, Londra
avea “mai mult de câştigat decât de pierdut dintr-un atac german asupra Norvegiei şi
Suediei”.
În ianuarie 1940, francezii au început, la rândul lor, să ia în considerare
importanŃa flancului scandinav. Generalul Maurice Gamelin considera că deschiderea
unei noi zone de ostilităŃi în Scandinavia poate fi considerată drept valoroasă pentru
aliaŃi. Atât britanicii, cât şi francezii au căzut de acord în cele din urmă că acordarea
unui ajutor Finlandei reprezenta numai o cortină necesară pentru a acoperi misiunea
principală ce era tăierea posibilităŃilor aprovizionării Germaniei cu fier din Suedia.
OperaŃiunea “Avonmouth” a fost proiectată pentru a prelua Narvikul. Ea urma să se
desfăşoare la începutul primăverii.
Temerile că o asemenea acŃiune ar putea fi adusă la îndeplinire au fost exprimate
public de către membrii guvernului suedez. Secretarul general al Ministerului de
Externe suedez a declarat: “ConsecinŃele unui asemenea pas vor fi probabil ocuparea
germană a Danemarcei şi posibilitatea încheierii existenŃei independente a tuturor
statelor scandinave”. La rândul său, regele Suediei a declarat că sprijinea întru totul
eforturile guvernului său de a preveni implicarea oricărei mari puteri în războiul
finlandezo-sovietic. În faŃa acestei situaŃii, spre nemulŃumirea lui Churchill şi a
guvernului francez, Neville Chamberlain a decis pentru moment să pună capăt
planurilor de implicare a nordului Europei în război.
Germanii au început, la rândul lor, să privească cu interes regiunea nordului
Europei. Amiralul Erich Raeder a invocat ameninŃarea unei acŃiuni britanice pentru a
ocupa preventiv coastele norvegiene. Germanii priveau chiar mai departe,
considerând că ocuparea unor puncte de coastă norvegiene, preferabil a
Trondheimului, va permite desfăşurarea unor operaŃiuni navale de acoperire în
Atlantic şi blocarea aprovizionării atlantice a Angliei. Şi din punct de vedere politic
exista o susŃinere nazistă importantă în favoarea acestui proiect. Naziştii urmăreau să
convertească popoarele din Scandinavia la ideea comunităŃii nordice sub “conducerea
naturală a Germaniei”.
ApariŃia în scenă a fostului ministru al Apărării norvegian, Vidkun Quisling,
şeful unui mic partid cu simpatii pronaziste şi progerman, în decembrie 1939, a dat un
266