Umberto Eco - Limitele interpretarii

1.2 INTRODUCERE
E vorba despre conceptul de interpretare inspirat de P=l:-: :- !€
care l-am discutat qi l-am dezvoltat treptat inTfatq.tul at ''- :,i
generald,, 1975, in Lector in fabula, 1979, in Semiotica -': -'. -- -jc
limbajului,1984, precum Ei in multe alte scrieri disparate. :.::- sunt
cele conlinute in Despre oglin'zi gi alte studii, 1985.
Semiotica se ocupd de semiozi, iar aceasta este,,o act';r'i .-j o
influenld care este sau care presupune o cooperare a tre' =-il=::e.
cum sunt, de exemplu, un semn, obiectul siu Ei interpreta:-::i siu.
aceastd influen!5 tri-relalionald neputAnd fr in niciun caz 7'e7 - i'. a lrla
printr-o acliune de perechi" (Peirce, CP, 5.484). Ca un cr:lli:llirlu
al acestei definilii, a se vedea studiul 4.1, ce reproduce ir:':=r' +n:ia
mea la un congres de imunologi.
Intervenlia citati mai sus fusese elaborati pe marginea d-.:::rei
cu oameni de Etiin!5 ce studiazi procesele de interacliune la nrr-el
celular pentru c6, potrivit unora dintre ei, avem fenomene cie L:terpretare
chiar qi in ceea ce eu, in Tlatatul meu, numeam ."pragul
inferior al semioticii". De atunci incoace m-am convins, chiar ciaca
mai consider cd e greu de extins categoriile semioticii pdna la acel
nivel, cd nu pot totuqi si neg a priori cd acest lucru ar fi posibil. -'i
md menlin intr-o pozilie de aEteptare precauti Ei plind de curiozitate.
in orice caz, nu exclud, ba chiar consider' ci existd semioza si. prin
urmare, qi interpretare in procesele de perceplie. In acest sens. interpretarea
- bazat| pe conjecturd sau pe abduclie (cf., de exemplu,
studiul 4.2) -
este mecanismul semiozic ce explic5 nu numai raportul
nostru cu niqte mesaje elaborate intenlionat de alte frinte omeneqti,
ci Ei orice formi de interacliune a omului (Ei poate Ei a animalelor)
cu lumea inconjuritoare. Tocmai prin procesele de interpretare noi
construim cognitiv lumi, fie ele actuale sau posibile.
Sunt deci evidente motivele pentru care trebuie sd avem in vedere
condiliile Ei limitele interpret[rii. Dacd in sfera hermeneuticii sau
a teoriei literaturii poate pirea provocator' insd la urma urmei plauzibil,
ca iniliativa de lectura s5 stea complet de partea subiectului
interpretant, cu mult mai riscant ar pirea dacd am afirma-o in
legiturd cu acele procese ce ne ajutd sd identificim o persoani sau
un obiect aflat Ia distanla in timp Ei in situalii diferite, si deosebim
un cAine de un cal sau si regdsim drumul spre casi in fiecare zi.
in astfel de cazuri, a admite cd unica decizie ii revine interpretului
poartd, in istoria gAndirii, un nume: idealism magic. Deqi referinla
aceasta pare romanticd qi ieqitd din comun, ne putem gAndi la posibila
pretenlie de a postula un creier care - mai pulin pasiv decdt
acela imaginat de Putnam - nu numai cd ar putea trii izolat de
trup intr-un vas, dar ar putea gi si construiasci vasul respectiv qi
universul care il conline qi sd decidi minut cu minut impulsurile pe
care trebuie s5 le primeasca pentru a putea avea iluzia unei lumi
care nu existi in afara percepliilor lui. Ar fr cam prea mult, chiar