Umberto Eco - Limitele interpretarii

306 CONDITIILE INTERPRETARII
functioneazd numai provocdnd un interpretant, care, la r6.ndul sdu, devine
semn qi tot a;a, la infrnit. Identitatea cu sine a semnificatului se sustrage
si se mutd neincetat. Caracteristica proprie representamen-ului este de
a nu fi propriu, adicb, proxim lui insusi (prope, proprius'). Reprezentatul
este dintotdeauna un representanten... Deci, atunci cAnd existd un sens,
existd numai semne. We thinh only in sjgzs (Derrida, 1967).
Astfel, se pare ci teoria peircean[ a semiozei nelimitate incurajeazd
afrrmaliile cele mai exagerate ale lui Derrida, pentru care ,,il
n'y pas de hors-texte".
Ne putem intreba, congtienli fiind cdt poate s[ fie de provocatoare
o asemenea intrebare, dacd aceastd interpretare a lui Peirce
este corectd din punct de vedere filologic qi fiIozofic. intr-adevdr,
daci Derrida ar susline ci interpretarea sa este cea corectd., ar
trebui sd admit5, de asemenea, ce textul lui Peirce contine un
semnificat priuilegiat care poate sd fie izolat, recunoscut ca atare
qi descifrat fdrd nici o ambiguitate. Derrida, in schimb, ar fi primul
care declard cd lectura sa impinge textul lui Peirce inainte, dincolo
de intenliile declarate ale autorului. Dar, daci din punct de vedere
derridean nu suntem autofiza\i sd-i cerem lui Derrida sd.-l citeascd
corect pe Peirce, din punctul de vedere al acestuia din urm5. suntem
pe deplin indrept5lili s5. ne intrebim dacd interpretarea lui Derrida
l-ar fi satisfdcut.
Desigur, Peirce sustine ideea semiozei nelimitate: un semn este
,,anything which determines something else (its interpretant) to
refer to an object to which itself refers (its obiect) in the same way,
the interpretant becoming in turn a sign, and so on od infinitum...
If the series of successive interpretants comes to an end, the sign
is thereby rendered imperfect, at least" (CP,2.303). Peirce nu putea
face altfel, deoarece afirma (cum a ficut in Questions concerning
certain faculties claimed for man, CP,213-263) cd nu avem niciun
fel de putere de introspeclie gi cd intreaga cunoastere despre lumea
interioari pe care o posed[m provine din ralionamentul ipotetic;
c5. nu avem putere de intuilie gi ci orice cunoaqtere a noastrd este
determinatd de cunoaqteri precedente;cd nu avem nici o posibilitate
de a gdndi dacd renunlqm la semne; cd nu avem nici o idee despre
incognoscibilul absolut. In pofida acestor lucruri, deriva deconstructivistd
Ei semioza nelimitatd nu pot fi reduse la concepte echivalente.
Nu sunt deloc de acord cu Searle atunci cdnd spune c5. ,,Derrida
are o propensiune deplorabil[ pentru a afirma lucruri care sunt in
mod evident false"(Searle, 1977). Dimpotrivd, Derrida are o inclinalie
fascinantd pentru a afirma lucruri care nu sunt in mod evident
adevS.rate sau sunt adevirate intr-un mod care nu este evident.
Atunci cAnd afirmd despre conceptul de comunicare ci nu poate fi
redus la ideea de vehiculare a unui semnificat unitar, c5. no{iunea