Umberto Eco - Limitele interpretarii

CONDITIILE I\TERPRETAR]I
4.4.3. Presupozitii existentiale
ConsiderS.m acum presupoziliile existentiale asociate cu descrierile
definite si cu numele proprii, precum Ei funclia lor. Acest tip de
presupozitie pare sd depindi tot de structura unor asemenea expresii,
si nu de descrierea diferitelor unitdli lexicale. in consecintd,
presupozitiile existentiale nu depind de un sistem de semnificare, ci
sunt vehiculate direct in procesul comunicativ prin chiar faptul cd
cineva emite un enunt cu intentia de a numi indivizi aparlinAnd
unei anumite lumi. Mai mult, se pare cd aceste presupozitii se aplicd
numai participanlilor implicali in actul de comunicare. Verbul o
regreta presupune, in fiecare moment, pozi\ia sa subordonatd., dar
existenta individului Giovanni in enuntul
(20) Azi l-am vdzut pe Giovanni
este pertinentd pentru vorbitorii implicali in situatia comunicativd
in care (20) este emis6. in acest sens, presupoziliile existentiale sunt
presupozitii contextuale. Deci, analiza lor trebuie sd tini seama de
condiliile pragmatice de insertie textuald.
Ducrot (7972) a afirmat cd descrierile definite si numele proprii,
in dialog gi situalii discursive, sunt intotdeauna legate de topicul
conversatiei qi deci implici o cunoastere de existenli anterioar[ din
partea participanlilor la interactiunea comunicativ5. Cu alte cuvinte,
daci un enunt trateazd o entitate oarecare, existenta acestei entit[li
trebuie si fie acceptatd ca fiind incontestabili. Afrrmalia lui Ducrot,
chiar daci este valabilS" pentru scopul siu - adici analiza numelor
proprii si a descrierilor definite in raport cu situatia lor de enuntare
-, impune dezvoltiri ulterioare. Este posibil si ne imaginim o
conversatie pe tema ,,calvitiei", in care E emite enunlul (21)
(21) Marco e chel,
chiar dacd D nu-l cunoaste pe Marco, iar Marco nu este topicul
discursului. ln acest caz, din punctul de vedere al lui D, problema
nu va fi existenla lui Marco, ci, eventual, indentificarea acelui indiuid
specific. In tratamentul logic al presupozitiilor existentiale, definirea
a fost mereu redusi la presupozilionalitate , fdrb, a se acorda
suficient5. atentie problemei aqezirii si eventualului adaos de elemente
de context. Pentru a lS"muri acest punct, este necesar si. considerdm
diferenla dintre existenli qi referinld, in raport cu presupozi[iile
existentiale.
Ne putem gAndi la doud situalii discursive diferite in care poate
s[ apard enuntul (21). In primul caz, D Etie deja despre existenla
individului numit Marco gi este deci in mdsur5 sd actualiz eze referinta
pe baza cunoasterii sale anterioare. Aici nu se pune problema
presupozitiei de existenld ca parte a fondului textual. lnsd (21) poate