Umberto Eco - Limitele interpretarii

T52
MUNCA INTERPRETARII
E neindoielnici nepldcerea pe care o incerci in fala unei atAt de
mari argulii, insi ea se explicd tocmai prin termenii unei pragmatici
a metaforei Ei in special referindu-ne la ceea ce s-a spus deja, anume
ci pentru a putea interpreta metaforic un enun! e necesar si recunoaEtem
cd, luat ad litteram, acesta se dovedeqte absurd din punct
de vedere semantic.
Or, Ia Artale se intAmpld ci poetul creeazS. qi ucide doui metafore
in cuprinsul a trei versuri. Pentru cb e absurd sb considerim cd
ochii sunt sori gi pirul e un rAu, qi numai din recunoaqterea acestei
absurditili se naqte interpretarea metaforici (altfel am cidea in
eroarea de a considera c[ metafora reprezint[ lumi posibile). Dar,
odatd acceptatd interpretarea metaforici, ochii Ei pletele au devenit
sori Ei fluvii numai intr-un anumit sens Ei numai prin transformarea
unora dintre proprietdti, nu a tuturor. Daci insi poetul decide c[
ele sunt astfel din toate punctele de vedere (deci ochii ar trebui si
fie arzdtori ca soarele, iar pletele umede ca rdul), iatd cd ia metafora
in sens literal, ne introduce intr-un univers f[rd noimd gi pierde
efectul primei metaforizdri, care era mai prudenti.
Artale se comportd ca unul care, dupd ce l-ar defini pe Ahile drept
un leu, i-ar ciuta cu sArg Ei coada; sau ca Ei cum autorul Cdntdrii Cdru'
td.rilor, definind dinlii ca pe o turmi de oi, s-ar arita nerdbddtor sd
le qi tundd. LuAnd ad litterum metafora lui Artale, consecinlele ar
fr infinit de comice: ochii Magdalenei ar trebui sd se incalece din
cavza gravitaliei universale, iar pletele ei ar trebui sd apari bune
pentru pescuit qi navigalie, secate vara qi torenliale cAnd vine dezghelul.
Metafora lui Artale cade poeticeqte din raliuni semiotice, Ei cdzAnd,
ne aminteqte cd pAnd qi pentru metafore existd niEte limite ale interpretiriil.
1. Un alt e5emplu bun de metaford luati literal avem (Ei era evident baroc
grafios) in cea de-a gaptea ,,lettre amoureuse" a lui Cyrano de Bergerac. Acolo
indrdgostitul zice cd qi-a ddruit doamnei inima (prima metaforS, mai degrabd o
metonimie); apoi ii cere doamnei sd i-o dea inapoi, sau sd-i redea, in locul inimii
lui, pe a ei. Dar rdbdare: jocul retoric continu5. In fine, pasajul fals: ,,Je vous
conjure... puisque pour vivre vous n'avez pas besoin de deux ccurs, de m'envoyer
le votre..." Figura a fost luati ad litteram, si ia nastere din ea grotesca
imagine a iubitei previzute - prin transplant baroc - cu doi muschi cardiaci.