Umberto Eco - Limitele interpretarii

166 MUNCA INTERPRET\RII
componentelor individuale ale lui a. ci, mai degrabi, prezintd un fel
de regulb generativS, ce inglobeazd in ea descrierea modului in care
A a produs fiecare component in parte din o (stil, tip de material
folosit si aqa mai departe). Cum Ob parc sd fr fost produs dup5 acest
tip, se declari cd el este un produs al lui A. Cdnd se admite deschis
natura de imitalie a obiectului, atunci avem o operi produs[ d lo
maniire de (ca omagiu sau ca parodie).
3.4.4.3.1. Fals diplomatic
in acest caz,Pretendentul coincide cu Autorul B qi sunt doud posibi-
Iit6li: (i) Pretendentul Etie cd Oa nu a existat niciodat5; (ii) Pretendentul
crede, frind $e
bunS-credin\6', ch Oo a existat, dar Etie cd
e iremediabil pierdut. In ambele cazwri, Pretendentul Etie cd Ob este
un produs nou, dar crede ci el poate indeplini toate funcliile avute
de Ou qi, ca urmare, il prezinth pe Ob ca qi cum ar fi autenticul Oo.
In timp ce un fals istoric priveEte un document autentic din punct
de vedere formal ce contine informalii false (aEa cum se intAmpld
cu un act de confirmare autentic aI unui privilegiu fals), falsul diplomatic
oferd confrrmare falsd de privilegii ce se presupun a fi autentice.
Exemple de fals diplomatic sunt documentele contrafdcute produse
de unii cdlug[ri medievali care doreau si antedateze drepturile de
proprietate ale mdnistirii lor. Putem admite c[ o fdceau deoarece
credeau fierbinte cd mindstirea lor primise cu adev[rat odinioari
acele confirmiri. Era considerat corect sd furnizezi un document fals
pentru a atesta o tradilie ,,adevhrat6".
Autorii medievaii dideau intAietate tradiliei in fala documentelor
si aveau o noliune cu totul aparte despre autenticitate. Unica formd
de document credibil pe care o posedau era qtirea tradilionali. Se
puteau increde numai in mSrturia trecutului, iar acest trecut avea
niqte coordonate cronologice destul de vagi. Le Goff (1964,397-402)
a observat ci forma cunoaEterii medievale e aceea a folclorului: ,,La
preuve de v6rit6, d l'6poque f6odale, c'est l'existence de toute 6ternit6".
Le Goff aduce ca exemplu o disputd legal5 din 1252, dintre
iobagii capitulului de la Notre-Dame de Paris din OrIy ;i canonici.
Canonicii iqi bazau revendicarea de a li se pliti zeciuiala pe faptul
ci Zvonul o dovedea; locuitorul ce1 mai bitrAn al regiunii a fost
interogat despre chestiunea aceea Ei a rispuns ci aEa fusese ,,a
tempore a quo non extat memoria". lJn alt martor, arhidiaconul Jean,
a spus c6, it vdzut in casa capitulard niEte documente vechi care
confirmau obiceiul qi cd toli canonicii considerau autentice acele
documente datoritd felului cum erau scrise. Nimeni nu s-a gAndit
cd era necesar si dovedeasci existenla acestor documente, sd le
recupereze Ei si le controleze conlinutul; ajungea qtirea cd ele existaserd
timp de secole.