Umberto Eco - Limitele interpretarii

244 CONDITIILE INTERPRETARII
Dimensiunea pragmatici nu poate fi ignoratd de recenta teorie
a desemndrii rigide, care trebuie s5. fie identifrcatd ca o teorie de
tipul (iii) pentru cd leagd condilii de intrebuintare ale unui nume
propriu de raporturile deictice originale dintre acel nume si un exemplar
individual al unui gen natural. in ceea ce priveqte teoria desemndrii
rigide, aceasta acceptd ci numele sunt direct legate de esenla
genurilor naturale pe care le eticheteazd si, deoarece considerS" aceastd
esenld ca fiind un nucleu solid al proprietdlilor ontologice ce supravieluiegte
oricdrei amenin![ri contrafactuale, ea pare si excludd cu
totul orice fel de cunoaqtere contextuald. TotuEi, pentru a folosi asa
cum trebuie aceste nume, este necesar un lan! cultural, un lan! de
informalii din. gurd in gurd. (destul de obscur descris de teorie) in
virtutea c[ruia ne este garantat faptul cd modul nostru de a intrebuinla
un nume este inc5. acela stabilit in timpul ceremoniei de botez
originare.
Unicul mod de a face comprehensibild qi coerentS. o teorie a desemndrii
rigide pr fi posibilitatea de a da drept siguri dimensiunea
pragmaticd. Insd, pentru a-si rezolva problema semantici, teoria ar
trebui sd garanteze, in schimb, o fundamentare teoreticd a dimensiunii
pragmatice. Daci ar fi spus inainte ce este esenla transmisi,
ar putea ignora procesul prin intermediul cdruia este transmisd. Dar
cum defini{ia esenliald este identificatl numai ca fiind aceea care
supravietuieqte in timpul procesului de transmitere, teoria ar trebui
cel pulin sd incerce sd descrie acest proces.
Deoarece cercul este iremediabil vicios, teoria nu este nici semantic5,
nici pragmaticd si r5.mAne, aqa cum bS.nuiesc, o fascinantd povestire
mitic[ despre originile limbajului.
Teoria cauzalb. a numelor proprii ar putea sd funclioneze numai
dacd (i) s-ar considera drept sigur faptul cd este posibil a invdta pe
cineva sau de cdtre cineva numele unui obiect X prin ostensiune
direct6, iar (ii) ostensiunea ar avea loc in fala unui obiect capabil
sd supravieluiascd celui care il numeqte.
Astfel, este posibil s5. ne imagindm o persoand A care, in fala
vArfului Everest, spune unei alte persoane, B, eu hotdrd,sc sd, nulnesc
acest murute Euerest. Apoi persoana B spune unei persoane C qcest
munte se numegte Euerest, iar C transmite informalia lui D gi aqa
mai departe peste secole... Chiar qi in acest caz, necesitatea de a
folosi mdrci deictice gi faptul cd atdt emitentul, cAt gi destinatarul
trebuie si se'afle in situalia de a avea in fa!6 muntele introduc in
proces elemerite pragmatice. Mai mult, aceastd explicatie exclude
cazul in care un cdldtor relateaz1. cb, avE"zut sau a auzit vorbindu-se
despre Everest. Totuqi, ar fi incb posibil sd afirmdm cd existi o
Ieg5turd cauzaI6, care determini transmiterea numelui. Dar ce se
intAmpld atunci cdnd cineva numeqte un individ, s5. zicem Parmenide?
Lanlul cauzal se rupe cAnd Parmenide moare. De acum, vorbitorul W