Umberto Eco - Limitele interpretarii

ASPECTE ALE SE}'IIOZEI HERMETICE
2.2.4. Reguiile de corelare
Mnemotehnicile renascentiste nu se mai prezinti ca un simplu instrument
practic, ci ca un florilegiu al sapienlei cosmice sau ca o imago
mundi (comparativ cu structura prin acumulare sau prin listd incongruentd
tipic[ unei Imago Mundi sau unei enciclopedii medievale).
Recent, Rossi (1988) a subliniat incb o dati cum anume, fdrb' a
inlelege aceastd fazh de tranzi\ie, nu se poate inlelege dezvoltarea
ulterioari a qtiinlei moderne. Dar de ce este aceasta o fazb de tranzifie?
Pentru ci, chiar si atunci cdnd mnemotehnica cu funclie enciclopedici
inlelege si se prezinte ca o semiotici, ea reuEeEte silrealizeze
numai una dintre condiliile unei semiotici, Ei anume organizarea
formali atdt a planului expresiei, cAt qi a celui al conlinutului. insb
nu reuqegte si se descurce in legdturi cu cealaltd problemS.: care
sunt regulile optimale sau acele cerinle de neocolit pentru a stabili
corelalia dintre o unitate de expresie qi o unitate de confinut?
Dificultatea enciclopediilor mnemotehnice se iveqte din faptul ci
ele nu reuEesc sd gdseascd un criteriu unitar de corelare, 9i nu reuqesc
aceasta din ca:uza metafizicii influente dupb care se iau sau
c[reia ii resimt efectele, gi anume doctrina signaturilor.
2.2.4.L. Signaturile gi retorica asemd'ndrilor
Am amintit deja in studiul precedent ci intreaga gAndire hermeticd
este stribdtuti de conceptul unei simpatii universale, care se exprimh
prin acele signaturae rerum sau, altfel spus, prin acele aspecte formale
ale lucrurilor care trimit pri:n asemd'nare la aspectele formale
ale altor lucruri (de la lumea sublunard Ia cea astral[ qi de la aceasta
la lumea spiritual[). Pentru a face perceptibile aceste raporturi de
simpatie, Dumnezeu a imprimat pe fiecare obiect al lumii un fel de
sigiliu, o tris[turd care s5-i inlesneasci recunoaqterea inrudirilor,
altfel ascunse.
Literatura pe tema signaturilor e vast[, 9i nici conceplia asupra
ei nu apare in chip omogen la diverqi autori, de Ia Agrippa la Paracelsus,
pAni Ia Bcjhme qi la preluirile lui de citre romantismul german, de
la Goethe la Novalis (cf, Thorndike, 1923, Foucault, 1966, Bianchi,
1987). Ceea ce trebuie observat in cazul nostru e cd, dacl simpatia
este exprimatd de c[tre signaturi, signatura ar trebui sd constituie
un soi de fenomen semiozic omogen care sd ne permit6, pe baza unui
criteriu precis, s[ putem reface drumul de la sigrruns la signatum.
Acest criteriu ar putea fi acela aI aseminirii, adic[, semiotic
vorbind, al coreldrii prin iconism Ei, daci aEa stau lucrurile, problema
ar apirea mai degrali incurcatd, deoarece conceptul de asemdnare
e vag qi flexibil. Insi qi Foucault observa cd Ia rubrica