Ghid 2000 Politici Regionale Comisia Europeană - Association of ...

Ghid practic de cooperare transfrontalieră
STRUCTURI DE COORDONARE A
PROGRAMELOR UE
Avantaje ce derivă din programele
şi iniţiativele UE
Introducerea unor programe UE de
finanţare substanţială, începută în
1990 odată cu programul INTERREG
I, a accelerat dezvoltarea cooperării
transfrontaliere, a condus la
necesitatea creării de noi măsuri
instituţionale capabile să rezolve
problema dezvoltării şi coordonării
procesului de implementare a
programelor transfrontaliere.
INTERREG I cuprindea 31 de
Programe Operaţionale în perioada
1990-93. Acestea erau foarte diverse
din punct de vedere al conţinutului şi
măsurilor instituţionale, împărţindu-se
în două mari categorii.
Prima categorie reprezenta aplicarea
unei metode bottom-up. Programele
se bazau pe o experienţă îndelungată
şi existenţa unor structuri
transfrontaliere de tip Euroregiune ca
cea de la graniţa Olanda/Germania.
Prin urmare, în cazul acestei frontiere
şi al altora similare, dezvoltarea şi
administrarea implementării
programelor erau efectuate de
euroregiunile aflate în parteneriat cu
autorităţile statelor membre, iar
programele erau destinate
implementării la nivel regional/local,
reflectînd scopul geografic al acestor
structuri. In alte cazuri, noua Iniţiativă
Comunitară a condus la crearea de noi
structuri special pentru atingerea
scopurilor INTERREG (ex. PAMINA la
graniţa Franţa/Germania).
Cea de-a doua categorie a reprezentat
aplicarea unei metode top-down, cu
programe prelucrate de autorităţile
naţionale, fără implicarea structurilor
transfrontaliere, în cazul în care
acestea existau (ex. Pyrénées în cazul
graniţei E/F). Crearea de structuri
transfrontaliere era prevăzută în Liniile
Directoare INTERREG. S-au instituit
noi structuri transfrontaliere la nivel
regional, cu sprijin LACE, ce includeau
Comunitatea de lucru Galiţia/Norte,
Extremadura / Alentejo, şi Centro /
Extremadura la graniţa
Portugalia/Spania. Cu toate acestea,
coordonarea procesului de
implementare a acestor programe a
fost efectuată de către autorităţile
naţionale vizate, în unele cazuri cu
sprijin minim transfrontalier (ex.
Portugalia/Spania), iar în alte cazuri cu
un sprijin şi implicare mai substanţială
din partea autorităţilor regionale/locale
(ex. Kent/Nord Pas de Calais, UK/F).
INTERREG IIA (1994-99) a
reprezentat un important pas înainte în
comparaţie cu INTERREG I în ceea ce
priveşte numărul de programe (59 POuri)
şi ariile geografice acoperite, fapt
datorat într-o mare măsură încorporării
de regiuni eligibile în cele trei noi state
membre şi în fosta RDG, precum şi
includerii de noi graniţe interne
maritime. Ca urmare, s-au creat:
un număr considerabil de programe
referitoare la graniţele externe (28);
un număr considerabil de programe
maritime referitoare la graniţele
interne sau externe (16 PO-uri).
În Liniile Directoare pentru INTERREG
IIA Comisia a încurajat din plin Statele
Membre şi regiunile să prezinte
programe integrate şi să stabilească
“structuri instituţionale comune”. Cu
toate că nu toate Statele Membre au
dezvoltat programe transfrontaliere cu
adevărat integrate, aceste linii
directoare au contribuit cel puţin la o
mai bună coordonare în ceea ce
priveşte prezentarea de programe şi
administrarea lor. Alături de experienţa
B 2 Structuri de cooperare la nivel strategic (program) 24