Ghid 2000 Politici Regionale Comisia Europeană - Association of ...

Ghid practic de cooperare transfrontalieră
capacităţii de angajare, dezvoltarea de
noi firme, încurajarea adaptabililităţii lor
şi a angajaţilor lor, asigurarea de
oportunităţi egale pentru femei şi
bărbaţi. În prezent, există 22 de linii
directoare ce au la bază cele patru
obiective. Fiecare Stat Membru
elaborează un Plan naţional de
activitate în domeniul locurilor de
muncă, care trasează modul în care se
va efecuta implemetarea liniilor
directoare.
Necesităţi şi Priorităţi
În această sferă, necesităţile şi
priorităţile regiunilor transfrontaliere
implică existenţa unor cunoştinţe şi
abilităţi care să susţină dezvoltarea pe
plan local. Se încurajează în mod
deosebit restructurarea sectoarelor
aflate în declin (industrii de bază şi
tradiţionale) şi dezvoltarea de locuri de
muncă în sectoarele cu noi servicii (de
ex. turism şi agrement, mediu
ambiental, servicii către populaţie şi
comunitate, servicii de activităţi
comerciale). Printre alte necesităţi se
mai numără: extinderea şi crearea de
noi abilităţi (de ex. tehnologii de
informare şi comunicare, marketing şi
management) în vederea creşterii
competitivităţii şi accesului sectorului
privat la piaţa de desfacere şi
promovării eficienţei şi eficacităţii
sectorului public. Aceste necesităţi
generale de dezvoltare sînt aplicabile şi
valabile pentru toate regiunile
transfrontaliere.
Regiunile transfrontaliere au şi
necesităţi specifice, priorităţi şi potenţial
pentru dezvoltarea procesului de
educaţie, de instruire şi a pieţei forţei
de muncă, care diferă în funcţie de tipul
şi caracteristicile interne ale regiunii
frontaliere respective. Regiunile
transfrontaliere mai slab dezvoltate tind
să se confrunte cu dificultăţi multiple
legate de educaţie, instruire şi piaţa
forţei de muncă. Printre astfel de
dificultăţi se numără şi şi dezechilibrul
în structura populaţiei care
înregistrează un număr insuficient de
persoane apte de a lucra în economie,
ca şi migrări importante datorate lipsei
de oportunităţi sau unor infrastructuri şi
servicii din domeniul educaţiei sau
instruirii care sînt fie reduse, fie
inadecvate cerinţelor locale. Cu toate
că progresul în domeniul tehnologiilor
de informare şi comunicare ca şi noile
metode de acces (de ex. învăţămîntul
la distanţă) pot soluţiona unele dintre
aceste probleme, populaţia locală
poate să nu aibă capacitatea de a
beneficia de astfel de avantaje, datorită
lipsei bazei educative, abilităţilor şi
informaţiilor necesare în acest sens.
Regiunile transfrontaliere ce se
confruntă cu probleme majore în ceea
ce priveşte declinul industrial necesită
traversarea unui proces de adaptare
(de ex. transformarea economiei
bazate pe o singură ramură a industriei
şi pe întreprinderi mamut) şi
dezvoltarea diferitelor abilităţi şi
atitudini care să încurajeze dezvoltarea
de noi sectoare şi forme alternative de
actvităţi economice (de ex. afaceri
proprii, mici întreprinderi etc.) În plus,
adesea, necesarul educativ şi de
instruire nu este acoperit şi este
neadecvat noilor cerinţe, în timp ce
scăderea numărului de locuri de muncă
şi a oportunităţilor în sectoarele
tradiţionale (de ex. noviciat, locuri de
muncă în industrie) conduce la mărirea
numărului de cereri de angajare în
sectorul public şi al serviciilor de
instruire.
Regiunile sînt diferite şi în ceea ce
priveşte caracteristicile lor interne.
Zonele ce cuprind poli puternici de
dezvoltare şi acţionează ca o piaţă
unică a forţei de muncă, cu migrări
zilnice de lucrători, studenţi etc. au mai
multe şanse de se bucura de noi
oportunităţi. Ele pot beneficia şi de o
mai bună eficienţă în abordarea pieţei
forţei de muncă. Planificarea şi
administrarea în comun pot conduce la
C 6 Dezvoltarea educaţiei, instruirii şi pieţei forţei de muncă
125