Ghid 2000 Politici Regionale Comisia Europeană - Association of ...

Ghid practic de cooperare transfrontalieră
DE LA ACTIVITĂŢI ORIENTATE PE
CAZURI IZOLATE LA CELE
STRATEGICE PE TERMEN LUNG
Diversitatea politică, culturală şi socială
a Europei a creat un spectru larg de
sisteme de administraţie şi drept pe
structuri, legi şi prescripţii legislative în
statele membre ale Uniunii europene şi
cele ale Consiliului Europei. Varietatea
de sisteme şi structuri poate, dar cu
foarte mare greutate, să modeleze
cooperarea zilnică de peste frontiere.
Această situaţie trebuie depăşită.
Regiunile de frontieră şi transfrontaliere
pot deveni eficiente ca punţi sau plăci
turnante între statele naţionale cu
caracteristicile lor structurale. Regiunile
de frontieră cele mai afectate au
înregistrat nu numai experienţe directe
în această problemă ci şi experienţe în
promovarea şi realizarea unei cooperări
cu toţi partenerii participanţi de pe
ambele părţi ale frontierei.
Structurile de cooperare
transfrontalieră existente pot fi extrem
de diferite în ceea ce priveşte scopul
general (colaborare ad-hoc sau
colaborare constantă pe termen lung)
şi gradul colaborării. În ambele cazuri
sînt aplicate diferite procese, metode
de lucru şi procedee pentru realizarea
iniţiativelor şi programelor. Modul
colaborării poate de asemenea să
varieze mult. Oricare structuri s-ar
allege, rezultatele lor depind în orice
caz de angajamentul şi încrederea
oamenilor. Participarea persoanelor
individuale, active, este de o importanţă
decisivă pe toate planurile colaborării.
Aceasta cuprinde politicieni, experţi din
instituţiile publice (de exemplu autorităţi
regionale, orăşeneşti, municipale,
instituţii de instruire etc.), oameni de
ştiinţă, persoane individuale din
sectorul privat (de exemplu
întreprinderi, camere şi asociaţii
profesionale), din sindicate şi grupări
sociale.
B 1 Etapele cooperării şi structuri conexe
În cadrul structurilor de lucru se pot
distinge două forme de bază:
• activităţi organizate pe cazuri
izolate - cooperare, care urmează un
scop determinat, de exemplu, crearea
reţelelor transfrontaliere pentru
schimbul de informaţii, sau
întreprinderea unei anumite măsuri
determinate (ex. construirea unui pod
peste un rîu de frontieră);
• colaborare strategică şi orientată
spre dezvoltare, aşadar nu
orientată pe cazuri individuale
pentru folosirea potenţialului endogen
al regiunilor de frontieră prin
cooperare transfrontalieră, pentru
promovarea de noi activităţi ştiinţifice,
în scopul creării de locuri de muncă,
al protecţiei mediului înconjurător şi al
dezvoltării socio-culturale. În această
privinţă regiunea trasfrontalieră poate
fi considerată ca o identitate
autonomă.
Este evident faptul că toate eforturile
de cooperare transfrontalieră cer
pentru aceste trepte diferite ale
cooperării şi structuri diferite.
În acest context este deosebit de
important de ştiut faptul că înfiinţarea
structurilor transfrontaliere nu
înseamnă în primul rînd crearea de
entităţi juridice distincte – şi nici entităţi
distincte conform dreptului
internaţional. Dezvoltarea structurilor
transfrontaliere înseamnă în primul rînd
interconectarea actorilor şi
organizaţiilor de la nivel regional / local
(şi, în cîteva cazuri, naţional), care
deseori s-a realizat deja, cît şi crearea
de capabilităţi permanente (structuri
politice, tehnice, administrative) în
scopul cooperării ca, de exemplu,
înfiinţarea secretariatelor sau a
birourilor comune. Acest proces este
prezentat mai jos în trei etape:
coordonarea între parteneri,
dezvoltarea de strategii şi
managementul programelor.
4