Ghid 2000 Politici Regionale Comisia Europeană - Association of ...

Ghid practic de cooperare transfrontalieră
PRIVIRE DE ANSAMBLU
Context
Majoritatea celor 59 de regiuni aflate
sub auspiciile programului INTERREG,
destinate promovării cooperării
transfrontaliere la graniţele interne şi
externe ale UE sînt formate din zone
cu specific rural, de obicei ca urmare a
poziţiei lor periferice în cadrul ţării din
care fac parte sau în Europa.
Agricultura şi industria forestieră joacă
un rol important în majoritatea acestor
regiuni transfrontaliere. În general,
acestea sînt caracterizate printr-un
număr redus de locuitori ce populează
sate sau oraşe mici sau mijlocii ca
mărime. Acest fapt s-a dovedit a fi
benefic pentru procesul de dezvoltare,
în cazul în care, măcar de o parte a
graniţei există unul sau mai multe
“locuri centrale” sau o localitate urbană
care să poată juca un rol major în
comerţul local, cultură sau furnizare de
utilităţi publice. Trebuie acordată o
atenţie deosebită relaţiei dintre
densitatea populaţiei şi modul de
utilizare al terenului luat în calcul la
întocmirea proiectelor transfrontaliere
de dezvoltare pentru Programele
Operaţionale INTERREG.
Zonele rurale din regiunile
frontaliere
În ultimii cîţiva zeci de ani, instituţii cum
ar fi UE sau OECD au încercat să
descopere criteriile şi definiţiile care să
se aplice diferitelor “zone rurale”. În
ciuda unei serii de discrepanţe, ele tind
să cadă de acord asupra faptului că
diferenţa dintre zonele urbane şi rurale
constă în structurile diferite ale
populaţiei din aceste zone. Ca urmare,
zonele rurale ale Europei pot fi
împărţite în:
• zone rurale cu o populaţie relativ
densă - între 100 - 150 loc./km²;
• zone rurale cu o densitate de sub
100 loc./km²;
C 9 Agricultură şi dezvoltare rurală
• zone rurale puţin populate - în
general sub 20 loc./km².
Zone rurale cu o densitate a populaţiei
relativ ridicată pot fi întîlnite mai ales în
centrul Europei, în Benelux, Marea
Britanie, Germania şi Italia. Zone
rurale mai puţin populate se întîlnesc
mai ales în Irlanda, Austria, Grecia şi
Portugalia. In final, zone rurale cu o
densitate foarte scăzută se întîlnesc în
primul rînd în Scandinavia, dar şi în
Scoţia, şi în unele arii din Franţa,
Spania şi Grecia. În ceea ce priveşte
integrarea zonelor rurale în economia
regională, este evident că existenţa sau
apropierea de unele “centre zonale”
este de mare importanţă. Regiunile
transfrontaliere care cuprind zone
rurale pot astfel fi definite în felul
următor:
• regiuni frontaliere ce cuprind zone
rurale bine integrate, cu o populaţie
relativ densă, agricultură bine
dezvoltată, natalitate crescută,
oportunităţi relativ bune de angajare
în sectoarele secundare şi terţiare în
zone urbane mici şi mijlocii;
• regiuni frontaliere cu zone rurale
slab populate aflate în apropierea
unor centre urbane mai extinse, care
cuprind la rîndul lor un număr mare
de centre mici şi mijlocii şi
beneficiază prin urmare de
oportunităţi relativ bune de angajare
şi furnizare de utilităţi publice;
• regiuni frontaliere cu zone rurale
trenante, aflate la mare distanţă de
centre importante, cu o populaţie
redusă, lipsă de utilităţi, oportunităţi
reduse de ocupare a forţei de
muncă, cu excepţia locurilor de
muncă legate de cultivarea
pămîntului şi condiţi nefavorabile
dezvoltării agriculturii (climat,
distanţe lungi, sistem de transport
necorespunzător).
Astfel de condiţii atît de diferite au cu
siguranţă efecte diverse asupra
prosperităţii grupurilor populaţionale
193