Ghid 2000 Politici Regionale Comisia Europeană - Association of ...

Ghid practic de cooperare transfrontalieră
Fondul istoric
Europa este caracterizată nu numai
prin cultura sa diversă şi istoria
comună a popoarelor sale, dar şi
printr-o multitudine de frontiere.
Peisajele istorice cu aspecte de
"covor cârpit", care au început să ia
fiinţă în Evul Mediu, au evoluat în
secolul al 19-lea şi 20-lea spre
structura caracteristică statelor
europene. Majoritatea acestor state
există şi astăzi, fiecare dispunînd de
dezvoltare sa individuală. Numai
cîteva dintre state au frontiere cu
existenţă îndelungată, cum ar fi
frontiera portughezo-spaniolă, care
este cea mai veche frontieră
teritorială din Europa. Frontierele nou
apărute în Europa în ultimele 3
secole - în statele baltice şi în urmă
cu câţiva ani şi în Balcani - separă
adesea regiuni şi grupuri entice care,
de fapt, împărtăşesc o identitate
comună. Astfel au luat naştere
frontierele ne-naturale apărute din
teama intervenţiilor militare, ceea ce
a favorizat slaba populare a zonelor
de frontieră. Activităţile economice,
comerţul şi populaţia aveau tendinţa
de a migra de la frontiere spre centrul
statelor naţionale. Arterele de
circulaţie se desfăşurau adesea
numai paralel cu frontierele, înainte
de toate din motive militare. În
regiunile de frontieră cu bogăţii
subterane cum ar fi cărbunele şi
minereul de fier s-a dezvoltat o
industrie însemnată asociată cu o
densitate crescută a populaţiei şi cu
un nivel ridicat de trai, ceea ce a
constituit din nou cauza unor
expansiuni, resentimente şi războaie
împotriva vecinilor. Cu toate acestea,
făcînd abstracţie însă de unele
excepţii, zonele de frontieră din
Europa au devenit, mai degrabă,
regiuni periferice, slab structurate, cu
legături de transport restrânse.
Frontierele naturale, precum: rîurile,
A1 Motive pentru cooperarea transfrontalieră
mările şi munţii au accentuat aceste
"bariere ". După 1945 ideologiile
politice şi aspiraţiile unor blocuri
militare izolate au transformat o parte
din aceste frontiere de stat în
"frontiere de netrecut" (cortine de
fier).
Politicile diferite duse pe ambele părţi
ale graniţei au sprijinit transformarea
frontierelor în bariere vizibile între
state naţionale, înainte de toate în
domeniile: drept, administraţie,
impozitare, economie, cultură şi
asistenţă socială. Oamenii din
regiunile de frontieră, care au fost
afectaţi în cel mai înalt grad de
urmările conflictelor istorice, au
căpătat cu timpul temeri reciproce şi
animozităţi. Condiţiile care au creat
aceste relaţii au prejudiciat
disponibilitatea de cooperare şi
stabilirea contactelor.
Depăşirea barierelor istorice prin
cooperarea transfrontalieră
În prezent, cooperarea
transfrontalieră dintre regiunile de
frontieră naturale, direct învecinate,
înregistrează în multe cazuri o lungă
tradiţie în Europa. Totuşi, in câteva
ţări occidentale, cum ar fi Grecia,
Spania şi Portugalia, cooperarea
transfrontalieră a fost posibilă pentru
prima oară abia în anii '80, graţie
schimbărilor politice ample, datorită
introducerii sistemelor democratice şi
a dobândirii de aceste ţări a calităţii
de membru a Uniunii Europene. În
ţările Europei Centrale şi de Est se
poate vorbi de un proces asemănător
abia după 1989.
Încă din anii '50, la scurtă vreme
după cel de-al doilea război mondial,
reprezentanţii mai multor regiuni
europene de frontieră s-au întâlnit
pentru a dezbate înlăturarea
barierelor de frontieră şi posibilităţile
5