Ghid 2000 Politici Regionale Comisia Europeană - Association of ...

Ghid practic de cooperare transfrontalieră
euroregiunile NL/D,
Portugalia/Galiţia, E/P, FIN/S/N,
DK/D; Irlanda/Irlanda de Nord,
GB/IRL; Italia/Slovenia;
Alsace/Baden/Basel (F/D/CH)) şi /
sau din legături economice sau
apartenenţe comune la regiune
(Saarland/Lothringen/Luxemburg).
Acest sentiment de apartenenţă
comună îşi poate avea originea în
existenţa unei pieţe regionale
comune a forţei de muncă în
regiunea transfrontalieră sau în
complementaritate urban/rural, în
care un oraş de pe o parte a
frontierei aprovizionează zona
rurală transfrontalieră de pe
ambele părţi ale frontierei (de
exemplu, Enschede în EUREGIO,
Triest în Friuli-Venezia-Giulia,
Szczecin în Pomerania). Altor
regiuni de frontieră le lipseşte
acest tip de identitate comună, fie
din motive istorice, culturale sau
economice (de exemplu, părţi ale
frontierei spaniolo-portugheze,
frontierele Greciei din Balcani) şi /
sau din motive fizico-geografice,
de exemplu din cauza mărilor
(Nord-Pas-de Calais - F şi Kent -
UK) sau din cauza prezenţei unui
lanţ muntos (Pirineii, Alpii).
• Nivelul de dezvoltare al regiunii
de frontieră şi statutul pe care
aceasta îl are faţă de asistenţa
acordată în cadrul politicilor
structurale ale UE: Există un
rang al eligibilităţii pentru
asistenţă, de la zonele mai puţin
dezvoltate zone Obiectiv-1 din UE
(zone rurale, adesea periferice,
incluzînd în prezent, de
asemenea, şi unele regiuni în
declin industrial grav), la regiunile
de tip Obiectiv-2 ceva mai
dezvoltate, cu precădere în zonele
centrale, pînă la cele mai
dezvoltate regiuni, fără statut de
A 2 Experienţe acumulate
tip Obiectiv, situate de cele mai ori
în zone centrale ale UE.
• Amplasarea faţă de frontierele
UE: regiuni de frontieră situate la
frontierele interne şi cele situate la
frontierele externe ale UE, care fie
sînt periferice şi mai puţin
dezvoltate (de exemplu
Grecia/Balcani, Germania/Polonia
şi Germania/Republica Cehă,
Austria/Ungaria) ori se află în
regiunile cu grad de dezvoltare
mai înalt ale Europei (de exemplu
Italia/Elveţia, Germania/Elveţia,
Austria/Italia, Scandinavia, etc.)
• Prezenţa unor caracteristici
geografice naturale cum ar fi de
exemplu frontierele montane (Alpi,
Pirinei, Scandinavia) şi frontierele
maritime (Sardinia (I) Corsica (F),
Nord-Pas-de Calais (F)/Kent (UK),
Wales (UK) Irlanda, Øresund
(DK/S)/Inselkooperation (S/FIN) şi
insulele greceşti.
Diferitele combinaţii ale acestor
factori dar şi ai altora creează o
multitudine de tipuri şi feluri de
regiuni de frontieră şi transfrontaliere
în Europa. Problemele şi domeniile
de activitate specifice, cărora le stau
în faţă diferite tipuri de regiuni de
frontieră, sînt explicate pe scurt în
continuare. Criteriile după care se pot
grupa regiunile de frontieră sînt:
nivelul de dezvoltare în ceea ce
priveşte clasificarea efectuată prin
politicile europene structurale,
conjugat cu amplasarea lor la
frontierele interne / externe ale UE
sau la frontierele teritoriale / maritime.
Regiuni de frontieră mai puţin
dezvoltate situate la frontierele
terestre interne
18