Ghid 2000 Politici Regionale Comisia Europeană - Association of ...

Ghid practic de cooperare transfrontalieră
Elementele cheie care favorizează o
cooperare transfrontalieră intensivă la
frontierele maritime sînt:
- distanţă scurtă între malurile
regiunilor de frontieră cît şi bune
legături de transport (porturi, bacuri),
care înlesnesc funcţiile gateway
(“portal”) pentru circulaţia liberă a
mărfurilor şi persoanelor, cît şi pentru
transportul internaţional.
- în unele cazuri, în care regiunile de
frontieră se află foarte aproape una
de cealaltă, s-a îmbunătăţit accesul
prin crearea de legături fixe între
malurile afectate (de exemplu, prin
tunelul de sub Canalul Mînecii, între
Regatul Unit şi Franţa, podul peste
Øresund între Danemarca şi Suedia)
ceea ce transformă frontiera maritimă
într-o "frontieră teritorială".
- relaţii istorice puternice şi
asemănări culturale (de exemplu,
între Danemarca/Suedia/Finlanda,
între Estonia/Finlanda sau între
Irlanda/Wales).
Priorităţile pentru regiunile de
frontieră maritime cuprind
următoarele aspecte principale:
- îmbunătăţirea generală a reţelelor
de transport, în special în regiunile de
tip Obiectiv 1 (de exemplu, GR/I)
pentru depăşirea dificultăţilor de
acces. Aceasta se referă la tipurile de
transport (bacuri, tren etc.), durata
călătoriei de la o regiune de frontieră
la alte regiuni, costurile, distanţa
(apropierea dintre regiunile de pe
ambele părţi ale frontierei) şi la
punctele de vedere specifice;
- funcţia de gateway, ca stimul
principal şi legătură de tranzit cu
pieţele internaţionale (de exemplu,
Finlanda/Suedia);
- lacunele din infrastructura de
transport şi din reţeaua de transport
şi comunicaţii care uneşte ambele
A 2 Experienţe acumulate
regiuni de frontieră (puncte de
trecere);
- monitorizarea mediului, protecţia şi
managementul mediului, dezvoltarea
comună şi managementul comun al
resurselor naturale;
- consolidarea regiunii transfrontaliere
ca unitate economică. Aceasta se
referă în special la regiunile de
frontieră maritime aflate foarte
aproape una de cealaltă cu legături
istorice şi culturale puternice prin
acţiuni comune în domeniul
dezvoltării economice, turismului,
cooperării între firme, cercetării şi
educaţiei, (de exemplu, Åland-
Islands);
- provocarea principală pentru
regiunile care se află la distanţă mare
unele de altele constă în dezvoltarea
de contacte şi reţele între diferite
autorităţi şi organizaţii în cadrul
cooperării interregionale.
În cazul programelor pentru
frontierele maritime interne există
importante diferenţe grupate în
principal după criterii geografice (vezi
Tabelul 1).
Toate cele 5 programe ale grupei
nordice (Fyn-Kern, Storstrom-
Ostholstein, Øresund, Åland şi
Kvarken-MittSkandia - S/F) au
structuri permanente regionale /
locale transfrontaliere care au fost
responsabile practic de toate
aspectele tehnice ale dezvoltării şi ale
managementului programelor
INTERREG IIA. Cu excepţia
Øresund-ului toate aceste programe
au un cont bancar comun în ceea ce
priveşte contribuţiile UE.
Aceasta se află în contradicţie cu
cele trei programe sud-europene
(Grecia-Italia, Corsica-Sardinia,
Corsica-Toscana) care sînt complet
sub dezvoltate în ce priveşte
26