Ghid 2000 Politici Regionale Comisia Europeană - Association of ...

Ghid practic de cooperare transfrontalieră
Elveţia (semnat în 1996, adoptat în
1997).
• Tratatul de la Bayonne între Franţa
şi Spania (semnat în 1995, adoptat
în 1997).
Tratatul germano-olandez 3 , încheiat
în mai 1991 şi ratificat în 1993,
constituie un exemplu de acord cadru
ce permite forma cea mai dezvoltată
de participare a autorităţilor regionale
şi locale la cooperarea
transfrontalieră şi oferă autorităţilor
regionale posibilitatea de a ratifica
acorduri de drept public sau privat la
nivel transfrontalier.
Acest acord se bazează pe un
puternic angajament politic la toate
cele trei nivelele (naţional, regional şi
local) şi a fost destinat în primul rînd
dezvoltării unui instrument practic
care să permită organismelor locale
şi regionale să se angajeze în
pocesul de cooperare. Aplicarea
tratatului a fost înlesnită de prezenţa
unui număr redus de diferenţe între
legislaţia olandeză şi cea germană şi
între sferele de competenţe ale
autorităţilor olandeze/germane, ca şi
de buna cunoaştere de către
autorităţile regionale şi locale din
ambele ţări a formelor juridice şi
posibilităţilor ce derivă din acest fapt
în vederea unei cooperări regionale şi
locale.
Caracteristica principală a tratatului
germano-olandez este aceea că
permite patru tipuri de cooperare la
nivel sub-regional:
• acorduri sub drept juridic ce pot fi
încheiate între autorităţile regionale
şi locale;
3
Acordul între Republica Federală Germania şi
landul Saxoniei inferioare, landul Westfaliei şi
Regatul Ţărilor de Jos referitor la cooperarea
transfrontalieră între comunităţile sau autorităţile
teritoriale şi alte autorităţi publice
• o autoritate locală sau regională
poate activa în numele altei
autorităţi într-o ţară străină;
• instituirea unei
"Arbeitsgemeinschaft" (comunităţi
de lucru) ca forum de luare a
deciziilor, însă fără puteri oficiale;
• instituirea unei "Öffentlich
rechtlichen Zweckverband"
(asociaţie administrativă pentru
servicii publice speciale sub drept
public) cu reprezentare juridică, ce
poate activa în numele membrilor
săi la nivel transfrontalier şi
reprezintă cea mai avansată formă
de cooperare.
Tratatul a mai furnizat şi cadrul pentru
ratificarea unor acorduri speciale
pentru coordonarea şi implementarea
programului INTERREG la graniţa
Olanda/Germania. Acestea implică
guvernele Ţărilor de Jos, Landul
german (nordul Saxoniei în cazul
Ems-Dollart; Westfalia de Nord; şi
Saxonia inferioară în cazul
EUREGIO, euregiunii Rhein-Maas-
Nord, Euregiunea Rhein-Waal),
provinciile olandeze şi regiunile de
graniţă. In cazul Euregiunii Rhein-
Maas, se aplică acelaşi acord dar
implică şi autorităţile belgiene. Aceste
acorduri speciale au stabilit cadrul
structurii de coordonare şi modalităţile
financiare pentru programele
operaţionale INTERREG I pentru toate
cele cinci regiuni de graniţă 4 .
Un al doilea exemplu este dat de
BENELUX-Convention 1989 care
oferă organismelor locale publice din
Belgia, Ţările de Jos şi Luxemburg,
noi posibilităţi legale de implementare
a cooperării transfrontaliere, însă fără
a avea nici o obligaţie. S-au propus
două soluţii: instituirea unei entităţi
4 vezi Acordul referitor la programul Interreg pentru
zona NL-NRW/Nds - EC(vezi A.3 ca referinţă)
B 2 Structuri de cooperare la nivel strategic (program) 15