Ghid 2000 Politici Regionale Comisia Europeană - Association of ...

Ghid practic de cooperare transfrontalieră
de cooperare transfrontalieră.
Motivaţia consta înainte de toate atât
în dorinţa de îmbunătăţire a
standardului de viaţă, de asigurare a
unei păci durabile cât şi de înlăturare
a barierelor de frontieră, a restricţiilor
şi a altor factori care au condus la
separearea indivizilor şi instituţiilor din
regiuni de frontieră învecinate.
Aceasta includea şi depăşirea
frontierelor naturale prin construirea
de poduri şi tunele.
După cel de-al doilea război mondial
oamenii din diferitele regiuni de
frontieră (de exemplu D/F, D/NL şi în
ţările scandinave) au constatat că ei
trebuie să micşoreze sau să înlăture
aceste efecte negative ale frontieră,
dacă doresc să trăiască la fel ca
populaţia din zona centrală a ţării. Sa
realizat relativ repede că, datorită
absenţei competenţelor juridice şi
administrative, existau şanse relativ
reduse de realizare a acestui
deziderat în cadrul comunităţilor şi
regiunilor respective. În consecinţă
au fost fondate asociaţii comunale şi
regionale pe ambele părţi ale
frontierelor conform cu sistemul de
drept naţional, din acea vreme, al
fiecărui stat, care tratau domenii
comune de interes şi care tindeau să
optimizeze cooperarea
transfrontalieră. Astfel de asociaţii
naţionale de pe ambele părţi ale
frontierei s-au reunit deseori pentru a
forma o asociaţie transfrontalieră
cuprinzătoare (euroregiune sau o
structură similară). Începînd din anii
‘60 acestea au urmat o politică
perseverentă pe toate planurile
politice şi administrative pentru a
îmbunătăţi poziţia socio-culturală şi
economică a locuitorilor din regiunile
de frontieră şi pentru a reduce sau
chiar înlătura barierele frontaliere.
S-a adeverit curînd că populaţia din
regiunile de frontieră şi
A1 Motive pentru cooperarea transfrontalieră
transfrontaliere aştepta rezolvarea
acelor probleme pentru care erau
răspunzătoare înainte de toate
parlamentele naţionale, de exemplu,
în următoarele domenii:
• administraţie publică şi
planificarea teritoriului, diferite
structuri administrative,
organizaţii şi metode de
planificare;
• sisteme de impozitare, asigurare
socială, educaţie şi formare,
competiţie, trafic de graniţă şi
utilităţi;
• cursuri de limbă şi recunoaşterea
reciprocă a calificărilor;
• construcţia de drumuri, utilităţi
publice, infrastructură şi mediu.
Problemele transfrontaliere din
aceste domenii au condus adesea la
investiţii greşite pe ambele părţi ale
frontierei şi la o multitudine de
absurdităţi în situaţiile cotidiene.
De la începutul anilor '70 regiunile
transfrontaliere au întărit politica lor
prin înfiinţarea Asociaţiei Europene a
Regiunilor de Frontieră – The
Association of European Border
Regions (AEBR), care a fost înfiinţată
în 1971. AEBR a stabilit contacte
strînse cu Consiliul Europei,
Parlamentul European şi Comisia
Europeană. Reţeaua regiunilor de
frontieră şi transfrontaliere din Europa
a devenit o puternică forţă de
dezvoltare a cooperării
transfrontaliere în toate aceste zone
din Europa, la amplificarea procesului
de integrare europeană şi la
dezvoltarea programelor europene de
asistenţă a regiunilor de frontieră din
întreaga Europă.
Regiunile ca motor al cooperării
transfrontaliere
La sfîrşitul anilor '80, înfiinţarea Pieţei
Unice Europene şi evoluţiile către
6