Propinatiu - Kitsch orbitor si geniu inaripat. Nobel-ul românului Cartarescu

exporta peste tot infama p. 420 – noi Românii n-avem! Iar de la publicul cultivat,
fesenist sau manelar, a o citi integral cartea O3 nu e obligatoriu, iar a mai şi protesta
întru odihna voievodală este lipsit şi de comoditate, şi de sens, deoarece lecŃia a cam
fost învăŃată în RO, doară ce în exterior trebuie lămurit consumatorul român că de fapt
nu-i pricină de a-i batjocori pe unul Sfânt şi pe altul Brav, dintre sfinŃii noştri
voievozi, cât nici în Occident moravurile nu erau pe atunci, în paradigma ei de epocă,
liberale, ci noi dăm cu bâta-n marile simboluri doar cum a-i da cu analcid peste
naŃional-comunism şi reziduuri, care deviaŃie a trădat marxismul cel mai pur,
dezamăgind unii activişti de şi-au ars şi carnetul, incorectă fiind însă imaginea că-n 22
decembrie 1989 din toate apartamentele Bucureştiului se înălŃa prin geamlâcurile
bucătăriilor fum albăstrui de la cerneala cotizaŃiilor.
Eu de exemplu, nu am fost unul dintre cei 4 milioane de cotizanŃi PCR, ci dintre
cei 19 milioane de nemembri de partid, negăsind plăcere în a ajunge scriitor canonic
al Epocii Cea şi nici având prea mari şanse a mi se tolera, nefiind fiu nici măcar de
mic nomenclaturist, ci nepot de luptător naŃional, cel mult.
* E ca atunci când te-a scuipat boierul minŃii în obraz dinaintea copiilor tăi şi
simŃi că-Ńi crapă creierii dacă nu răsplăteşti cumva de atâta umilinŃă.
* „În paginile sale de Amintiri, tipărite în ViaŃa Basarabiei, numerele 8 şi 9 din
1942, Pantelimon Halippa face o remarcă interesantă, amintindu-ne de acela care a
fost luptătorul naŃional Grigore Constantinescu:
«Studiile secundare Alexie Mateevici şi le-a făcut în Seminarul teologic de la
Chişinău, între anii 1904 – 1910 şi a avut prilej să studieze Limba şi scrisul Românesc
de la teologul Gr. Constantinescu, Român din Iaşi, care îşi făcuse studiile la Academia
teologică din Chiev şi, mulŃumită mişcărilor revoluŃionare din 1905-1906, reuşise să
fie profesor de Limbă Română la Seminarul teologic din Chişinău.»“
Aşa scrie cărturarul Iurie Colesnic în
Basarabia necunoscută, în primul volum, la
pagina 176, iar trei file mai încolo am găsit
cutremurat de emoŃie o imagine mult familiară
mie, pentru că Ursita, care se mai cheamă
Coşmar sau Istorie, după caz, a făcut să-mi fie
bunic tocmai mie acest luptător naŃional,
Grigore Constantinescu, ulterior preotul
Năpădenilor, carele în 1913-1914, imediat după
Balcic, scotea la Chişinău Glasul Basarabiei, ca
„director-proprietar“.
Câtă emoŃie! El, cu înfăŃişare cehoviană,
mama copil, surori ale ei şi, de-a dreptul
boieroaică bunica, în acea legendară poză sepia,
ascunsă în grabă şi teroare sub cloşcă, la
percheziŃie, de Mama, când l-au luat într-o noapte de august 1952, a Sfintei Fecioare,
securiştii şi muncitorii atei pe Tata-n Romlag.
Iată de ce, pe când mama mea nu putea să-i trimită la uitatul Canal salvatorul
pachet tatălui meu distrofic cu numele ei ca expeditor, fiindcă nu i se emitea buletin în
RPR, ca Româncă născută la Chişinău urmând a fi eventual redată URSS-ului, deja
începusem a-mi forma despre acest oraş de pe Bâc o imagine-n care Ştefan cel Mare,
înarmat cu o sfântă cruce, ar fi putut intimida, cum studentul din Tien Anmen, o
întreagă coloană de motorizate T-34, cea mai veche amintire a mea fiind, dealtfel,
9