Propinatiu - Kitsch orbitor si geniu inaripat. Nobel-ul românului Cartarescu

unui lift dezafectat, fata care-i spunea poveşti despre neamul ei de bulgari coborâŃi din
munŃii Rodopi devenise acum Marioara, o simplă gospodină, o „casnică“ la fel cu
toate vecinele de pe scara blocului. Iar comunismul... Visul de aur al omenirii... Cea
mai nobilă idee care trecuse vreodată prin mintea unui om.... Îi dădeau lacrimile de
câte ori se gândea.“ (O3, 257)
Hm! Cum să mai dai şi tu cu cnutul literar, într-un nomenclaturist care suferă
atâta?
* Talent contra geniu. „Un talent e în stare să producă opere ce depăşesc
puterea obişnuită de creaŃie, dar nu şi capacitatea aprehensivă a celorlalŃi oameni şi de
aceea ele îşi găsesc imediat admiratori. Operele de geniu, dimpotrivă, depăşesc nu
numai puterea de creaŃie ci şi capacitatea aprehensivă a celorlalŃi şi de aceea oamenii
nu le înŃeleg. Talentul se aseamănă cu un arcaş care nimereşte o Ńintă pe care ceilalŃi
n-o pot atinge; geniul însă se aseamănă cu unul care ocheşte o Ńintă pe care ceilalŃi
oameni nici nu pot măcar s-o zărească...“, explica un moderator tv german, de ce
Neamul Românesc se recunoaşte, dar nu ştie de ce, în languroasa baladă a lui Ciprian
Porumbescu.
Studiind în profunzime, cu rafinate tehnici de demascare-suprainterpretare
occidentale, Visul chimeric Eminescian, Mircea Cărtărescu, evident cu intenŃia de a-l
depăşi, a rămas pareză peste ce-a dat: peste concluzia frustrantă că un talent ca el,
chiar înarmat cu toate psihanalizele, nu poate explica la studenŃii sau la ciracii lui un
geniu ca Poetul NaŃional!
Nu a putut identifica nici măcar prin modelare în virtual Ńinta Eminesciană, căci
în acest caz ar fi fost la fel de neînŃeles de contemporani ca părosul predecesor, dând
şi-n delir halucinatoriu, intrând în Colegiul Noua Europă de pe strada Plantelor să beie
cu o suedeză nu să se instruiască, dar cercetarea i-a dezvăluit prin 1991 cam care este
DirecŃia Rodnică, cum spune şi Canetti în Orbirea, că există genii care cu un singur
articol dau teme de doctorat la un institut întreg de sinologie, încotro trebuie aruncată
piatra, adică în sensul în care după un veac mergi mai departe decât Sărmanul Dionis.
* Ca să înŃelegem Orbitor, recitim pe Eminescu. Mai întâi, găseşti în proza
descoperită Liceanului Neascultător de tânărul Eugen Simion, critica Bucureştiului ca
parte de Bărăgan inurbanizabilă: „stradele nepavate, strâmte şi noroioase, ce trec prin
noianul de case mici şi rău zidite din care consistă partea cea mare a capitalei
României“. Pe urmă, regăseşti discursul ştiinŃifico-teologic, doar că are la Eminescu o
componentă speculativă austriacă mai apropiată de lirism, prin folosirea genială a
metaforei şi a simbolurilor. Şi mai ales avem retrospectivă şi evadare în timp, pe
când fuga în exotic, din aceeaşi epocă creatoare, o găsim în altă parte, în nuvela
Cezara, uşor premonitorie, de-Ńi vine să întrebi de unde cunoştea Eminescu decorul
italian. A trecut el prin Bellagio înaintea lui Volodea şi a lui Mircea? Eu cred că da.
Deşi, atunci ca şi acum, a descrie cartierul Palermo din Buenos Aires mai orbitor
decât Borges cel Orb, deci ca pe un fel de multicolor cartier Boca, nu e mare
performanŃă!
* Temă. Pornind de la ratarea în O3 tocmai a scenei gangbangului din ceceu,
fiindcă Mircea n-a avut ce maestru pastişa, să se argumenteze că bibliotecarul Borges
nu a orbit datorită exploziei de culori genuine din cartierul Boca, cel mai fov din
lume, ci datorită lipsei de erudiŃie sexualistă, subdocumentării tipic postmoderniste,
meditaŃia de tip scriitoricesc asupra potenŃialului narativ al vorbei „Palermo“
neconducându-l spre una dintre rarele-i proze scurte lubrice, care însă i-ar fi adus
367