Propinatiu - Kitsch orbitor si geniu inaripat. Nobel-ul românului Cartarescu

mai bine prizat de cine provenea dintr-un nobil nomenclaturist dezamăgit de
întinătorul de idealuri Ceauşescu, de şi-a ars şi carnetul de partid pe când acesta
aterizase la Snagov doar pentru a-şi lua cu el pentru a o linişti pe ea, cărticica cu
polimeri a lui Borges, Tlön, Uqbar, Orbis Tertius.
* Un premiu Nobel în Epoca numită de internauŃi Mooye, în consonanŃă cu
Dilema 265 că în postEminescianism s-a schimbat monotranşant modul de a iubi, este
şi o consolare pentru partea atitudinară a IntelectualităŃii noastre că nu a prea reuşit la
aproape două decenii de la Revo nici desăvârşirea Bibliotecii NaŃionale, nici
Recuperarea Basarabiei şi nici a implementa Fezabila LustraŃie.
* Tipul postmodern de citire prin ghicire randomizată este una dintre cele mai
interesante cuceriri ale literaturii secolului XXI american, deoarece măreşte plăcerea.
Nimic mai delicios, în consecinŃă, decât să comentezi o carte necitită şi să ai
certitudinea că nici măcar demersul tău demolator, de pitbull turbat, nu va spori
numărul cititorilor ci doar pe al cumpărătorilor ei, ca şi cum ai da bilete la o peşteră
goală când se roagă în ea Jacques Maritain.
* AcriviŃa absentează. Ce te frapează în O3 este absenŃa completă a AcriviŃei, a
strigoilor interbelici, a lumii deŃinuŃilor politici, aşa jalnică, infiltrată şi
supravieŃuitoare prin colaboraŃionism cum era ea. Întrucât Mircea Cărtărescu, ştiind
de cine depinde succesul extern şi cât i s-a lăbărŃat publicul după ce a evadat din
Arhipelagul Şcolar, respectă cu suspectă sfinŃenie canonul de start al TVR, c-a primit
în Studio toate nuanŃele de personalităŃi, mai puŃin pe cerşetorul Corneliu Coposu,
căruia un civil Kafka i-a şi şoptit că această uşă e închisă doar pentru tine.
Ar merita un masterat, să se ceară o sponsorizare de la Memorialul Sighet şi să
se studieze, recenzând urmaşii de deŃinuŃi politici, dacă nu era procentual mai uşor să
facă precum Nicolae Manolescu, criticul, carieră în anii '60 sub bolşevici, decât după
1989, sub feseniştii care au venit cu alte rafinamente în a canoni.
* Despre teatrul shakespearian al cruzimii. Prin bestiala
cruzime de a dărâma ficŃional balconul istoric de la Geologie,
coroborată oximoronic cu iubirea de Bucureşti, Mircea
Cărtărescu este de fapt o reîntrupare karmică a tizului său, a
Voievodului de Curtea Veche, autoritarul burghez Mircea
Ciobanu, a cărui Doamnă are o minunată statuie în Chiajna,
comună prosperă şi celebră prin frecvenŃa sărită din
probabilităŃi a gemenilor ei şi prin vrednica ei comunitate
bulgară, elogierea acestui răzbunător voievod ca reîntemeietor
al Capitalei, pe când Ruxandra, cealaltă fiică a lui Petru Rareş,
era doamnă sanguinarului Alexandru Lăpuşneanu, fiind o necesitate obiectivă,
deoarece primul ei primar general, mult mediatizatul Vlad łepeş, este denunŃat orbitor
străinătăŃii în toată rigiditatea sa pragmatică, fără a se menŃiona nicăieri pentru Suelin
că tocmai Dracula ăsta i-a derutat pe turcii abia cuceritori ai BizanŃului, manipulândui
înfricoşător să anticipeze absurd că sodomia de lemn, canibalismul, bestialitatea şi
intransigenŃa se tot adaugă progresiv pe măsură ce urcă spre unguri şi spre Occident,
în loc să se diminueze, disuadându-i astfel prin teama de a lua Ńeapă după Ńeapă de la o
joncŃiune strategică sub semilună cu musulmanii din Cordoba, strategie care ar fi
afectat fundamentalist, dac-aşa era scris, chiar bazele greco-iudaice ale culturii noastre
europene.
303