Propinatiu - Kitsch orbitor si geniu inaripat. Nobel-ul românului Cartarescu

* Sentimentul lichidatorist al postromânismului. Vreme de zece ani de la
RevoluŃie, evident călăuziŃi prin subtile influenŃări pozitive de o forŃă mai bine
organizată, infinit mai puternică şi chiar, paradoxal mai inteligentă decât GeneraŃia
Pupici, atitudinarii au tot vânat legionarii prioritar faŃă de bolşevici – colaboraŃioniştii
recenŃi cu ocupantul sovietic, atacând totodată miturile istorice ale Neamului
Românesc, generând astfel, ca o luare înapoi a Ligii Culturale sămănătoriste,
sentimentul lichidatorist al postromânismului, cum că Istoria noastră Românească s-a
terminat cu rele calificative, te pişi pe ea instinctiv ca pe fecala lui Patapievici,
dispariŃia Românilor în oceanul global nemeritând nici un regret.
CleptocraŃia şi-a văzut astfel de treabă, economic şi politic, nederanjată de la
ospăŃ, obŃinând cu viclenia tipică şefilor ei de promoŃie chiar o victorie ideologică de
proporŃii asupra IntelectualităŃii, decât care a fost transfinit mai şmecheră: unica
apărătoare a ideii unioniste şi a integrităŃii teritoriale a rămas gruparea zisă CuŃarida
Mare!
GeneraŃiile de mâine vor întinde degetul acuzator spre Autoelită pentru ratarea
unirii cu Basarabia, iar dacă independenŃa Kosovo va atrage pierderea Transnistriei şi
a unor părŃi din Ardeal, ba chiar şi Moldova până la CarpaŃi, atunci vom avea de ce să
ne râdem!
Or, misiunea elitei Intelectuale era, mai întâi, să se dezvolte pe ea însăşi,
preocupându-se de Infrastructura Intelectuală şi de Biblioteca NaŃională, iar mai apoi
să practice pe scară largă Luminarea Poporului prin lexic accesibil, carte ieftină,
biblioteci actualizate, muzee creative, televiziuni didactice, internet cultural, de o
supremă importanŃă strategică fiind folosirea Partidului Cadrelor Didactice ca pe o
curea de transmisie a datelor de la Autoelită spre Partidul AmărâŃilor din România şi,
respectiv, spre Partidul Românilor din Diasporă.
* Ce păcat că e curvă! De o mare popularitate se bucură printre specialişti
strania epopee Levantul, unde Mircea Cărtărescu, exersându-se pentru a o reda pe a
lui Iliescu, deconstruieşte RevoluŃia Română paşoptistă, reducând-o la un complot
eterist burlesc, eroism neexistând în această fantasmagorie nici cât în łiganiada, ci
doar acel realism al descurcării, al compromisului, al consensului, care a pus
postmodernismul românesc optzecist sub semnul suspiciunii demitizante că Şefii de
PromoŃie, ca Ştiutori bine informaŃi ai Textului Literaturii din RO, sunt de fapt
primum movens în această diversiune a implementării unei paradigme postistorice
americane într-o societate galiŃiană vădit subindustrială în ce priveşte Infrastructura
VieŃii Intelectuale, consecinŃele extinzându-se firesc şi spre jus primae noctis, cedat
surprinzător sexualiştilor, o noapte cu patria, România, nefiind pesemne ceva delicios
cu care să te lauzi fără să Ńi se răspundă ce păcat că e curvă!
* Tot aici, postmodernul recent Mircea Cărtărescu se impune detaşat drept un
clasic al excremenŃialului, detronând definitiv prozatorii mahalagişti şi pe cine a mai
avut iluzia că publicul feminin, în particular numeroasele promotere, nu rezistă: „Şi
noroiu-ăsta gros, de caca şi pipi, de hârtie de ziar boŃită, cu care te-ai şters la fund, de
muşte verzi roind şi de viermi graşi suindu-se pe pereŃii unui closet de Ńară, din fundul
curŃii, unde-Ńi venea să verşi de cum Ńi-aruncai ochii în gaura aia puturoasă şi
colcăitoare, se ridica, încet, în camera lui Dan, acoperind mobilele şi jucăriile,
îngropându-ne până la glezne, până la genunchi, până la brâu, încât fundul gras al
Nebunului nici nu se mai vedea, şi-apoi urcându-ne, caca şi pipi amestecate, din zeci
de funduri şi puli, şi pizde, şi maŃe, până la gât, până peste gură, peste nări, peste ochi,
401