Propinatiu - Kitsch orbitor si geniu inaripat. Nobel-ul românului Cartarescu

Iată de ce a sunat ceasul să ne preocupăm de Luminarea Poporului, dacă nu
printr-o Autoelită de Maioreşti care s-au acomodat cu Noul Stăpân, măcar prin
Partidul Cadrelor Didactice al lui Eugen Lovinescu, asigurând un mare viitor pentru
Partidul AmărâŃilor din România, unde găsim pe mai toŃi idealiştii care ar mai citi o
carte integral, nu randomizat neajungând niciodată la infama pagină rasistă 420!
E o sarcină uriaşă, cere geniu, nu îl avem, suntem atunci constrânşi să-l
dobândim dăruindu-ne fie şi printr-o virtuală Academie de Geniu Obligat, în huruitul
infernal promis de vidanja globalizării, solicitată de însuşi Andrei Mureşanu al lui
Eminescu, dacă nu ne îndeplinim Misia Culturală şi Civilizatorie în GaliŃia Mare:
– Nu, nu! N-aş vrea ca alte
Popoare să mai fie c-al meu — nu merit ele
Să-i semene. Poporu-mi menitu-i ca să fie
Altfel de cumu-s alte. Eu nu cer fericire
Pentru a lui viaŃă. – O, naŃie iubită!
Vei înŃelege doru-mi, vei şti să-l preŃuieşti?
Voi să te văd, iubito! nu fericită – mare!
Decât o viaŃă moartă, un negru vis de jele,
Mai bine stinge, Doamne, viaŃa ginŃii mele,
Decât o soartă aspră din chin în chin s-o poarte,
Mai bine-atingă-i fruntea suflarea mării moarte!
* Iar supărările Partidului Cadrelor Didactice, Partidului AmărâŃilor din
România şi a Partidului Românilor din Diasporă sunt imprescriptibile, pentru că
Luminarea Poporului a fost mereu egal fezabilă LustraŃiei în Epoca Mooye, ceea ce
algebric este văzută ca o identitate chici.
Şi era o nimica toată a reduce redundanŃa TVR, care nu trebuie să concureze
televiziunile comerciale, şi să-l faci Didactic TV, cu misiunea de a tâlcui pe înŃelesul
maselor largi populare, ca o Teleenciclopedie de 24 de ore, ce se mai discută
Intelectualiceşte arhaic despre modernitate, pe limba păsărilor şi în scop
autopublicitar, pe canale.
* Despre înnobilarea lui Lenin. łine de neglijenŃele de serviciu scriitoriceşti,
când ai creat în O3 un personaj simpatic mai trainic decât bronzul, a nu menŃiona
pentru beneficiarul euroatlantic al textului că statuia lui Lenin din dreptul Casei
Scânteii a fost pusă jos în martie 1990, cam o dată cu a lui Petru Groza de la Spitalul
Municipal, când mai trăia URSS, iar aripa dogmatică a activiştilor noştri, unii chiar
părinŃi de nechezoli atitudinari, cam era în legătură tocmai cu kaghebiştii care
unelteau la belirea lui Gorbaciov şi reintrarea lagărului marxist în stabila stagnare,
făcând şi liste.
łine de lipsa de gust a nu observa că acest viol stilistic al Capitalei care este
mastodontul de arhitectură de ocupaŃie sovietică stalinistă Casa Scânteii nu poate fi
înfrumuseŃat decât resemantizându-i chiciul, adică plasând ostentativ pe soclul rusesc
al lui Lenin statuia puŃin mai mare a lui SoljeniŃîn.
Trimite la un cusur al lecŃiei predate junimii de ex-profesorul de Română să
presupui Luminarea Poporului şi că noua generaŃie, hipnotizată mediatic să vieŃuiască
în semiîntuneric TV, ştie ceva despre bestialitatea acestui criminal de război civil,
Lenin, care din iresponsabilitate apare în O3 ca un activist seducător, iliescian,
carismatic, reprezentativ pentru Era Ticăloşilor.
325