Propinatiu - Kitsch orbitor si geniu inaripat. Nobel-ul românului Cartarescu

pas. (...) Suntem împrejmuiŃi din toate părŃile de un uragan surd, care poate să fie
înfrânat de bunul simŃ al popoarelor vecine, dar poate să şi izbucnească în măsura în
care viaŃa de stat nu s-a consolidat încă.
* Urmând un crez naŃional. Evident, vântul de globalizare şi de minimalism
cultural care suflă azi dinspre Atlantic nu se compară cu ameninŃările bolşevice de
atunci, de acum optzeci de ani, de la 1927, care aduceau a terorism perpetuu gata, să
ni se ciuntească drepturile câştigate după o luptă milenară, dacă nu i s-ar fi opus
viguros în MunŃii Ogoranului tocmai această zestre din strămoşi:
– Astăzi deci, când Steagul Roşu (la care va scrie tăticul lui Mircişor) ni se arată
la graniŃe, noi nu putem răspunde decât prin punerea în valoare a vechilor tradiŃii,
printr-o coborâre în noi înşine, prin scutul secular al îngrădirii sufleteşti. Această
operaŃie n-o poate face nici starea de asediu, nici comisarul de siguranŃă, o poate
îndeplini numai societatea românească, care trebuie să-şi disciplineze raŃiunea,
urmând un crez naŃional dacă vrea să trăiască.
* Apa trece, pietrele rămân. Scrisul este pentru Mircea Cărtărescu o experienŃă
mai mult decât religioasă, una comercială, vecină marilor profeŃii în lumina transfinită
emisă de New Age şi Gândirea SapienŃială, ca a suspectului ştiutor de multe Herman,
ce se coboară din genuni scânteind orbitor deasupra simetriei noastre de larve spaŃiotemporale.
De aceea, în cultura noastră postmodernistă integrabilă în absolut, el se
aseamănă cu divinul Ramakrishna (Gadadhara Chatterji, care s-a aflat câŃiva ani buni
în contact telepatic cu Eminescu, pe care-l învăŃa sanscrita pe la 1884). Folosind
armele scriiturii, scriitorul levantin este şi el în stare să-şi lingă simbolic, cu cea mai
frumoasă Limbă Română, consolidată cu termeni micro şi macrocosmici sau
anatomo-fiziologici, toate cele 7 chakre simultan, adăpând lotusul cu o mie de petale
{Sahasrara) din creştetul capului şi stimulându-l să înflorească orbitor, iluminând
până la transfigurare eternitatea dreptăŃii Neamului Românesc, în acest veac de
păcate inexorabile, mai toate venind ca o lumină de agată neagră dinspre Răsărit:
„Atunci Stăpânul MorŃii te va trage de o frânghie legată în jurul gâtului tău şi îŃi
va tăia capul, îŃi va smulge inima, îŃi va trage afară măruntaiele, îŃi va linge creierii, îŃi
va bea sângele, îŃi va devora carnea şi îŃi va roade oasele; dar tu nu poŃi să mori, astfel
încât, chiar dacă trupul îŃi este tăiat în bucăŃi, tot îŃi vei reveni“
Da, ne vom reaminti etern că suntem nemuritori şi că încă e valabil mitul
omului care s-a făcut fiinŃă înaripată ca Avram Iancu al lui Blaga şi că putea zbura ca
un fluture, cum şi divinul guru tibetan Padmasambhava, care a compus liturghia
funerară lamaistă Bardo thodol, dondănită patruzeci şi nouă de zile, astfel încât
Ńinându-se căpăcelul pesar al uterului muzei în poziŃia închis, sufletul nu-Ńi va mai fi
întemniŃat într-un trup, ci se va îndumnezei.
Totul este să învăŃăm de la apele române cum să nu ne plictisim după prima
săptămână de ritual!
51