Propinatiu - Kitsch orbitor si geniu inaripat. Nobel-ul românului Cartarescu

• doze de sex: un conŃinut pornografic mergând de la orgii psihedelice cu mac
de la Ńigani până la sexul între statui, conceput însă restrictiv, hetero, bărbaŃi
de bronz pe nimfe de marmură, când statistica personalităŃilor noastre fiind
excesiv de masculină, ca în internate, cazărmi şi puşcării, firescul cerea scene
de pederastie filozofică spre a găsi răspunsuri pertinente la marile întrebări ale
omului rece, lucid
• simbolul universal pentru Kitsch este astăzi fluturele curcubeu din Africa
Centrală, înlocuind treptat inelul din păr de mamut al femelei
• happy-end-ul obligatoriu, bazat pe serotonină, fluturi cu aripi asimptotice şi
futelniŃa cu pat furnicător, în care simŃi enorm, miroşi urât şi vezi monstruos,
adică ai revelaŃia că cel mai fractal dintre fractali e tocmai Kitsch-ul.
* EU, nu voi bă! „Să ridice mâna cine-a fost spitalizat vreodată pentru jalnica
lui stare, cine-a primit cărucior cu rotile (dumneata, Eminescu? Cum, nici măcar
dumneata, poetul naŃional?)...“ cuvântează Lenin în PiaŃa UniversităŃii statuilor, ceea
ce abordat prin metodele de suprainterpretare aplicate de Matei Călinescu lui Mircea
Eliade în revista 22, se poate citi ca o tiflă de bronz arătată de fesenistul Mircea
Cărtărescu Intelectualilor Golani, bătuŃi de mineri în 13-15 iunie 1990: ia priviŃi, eu cu
tot postmodernismul românesc pe care-l epitomizam, l-am sprijinit prin tăcere pe
Iliescu şi uite că, EU, nu voi, am să am bust la Filologie aici la Universitate în holul
alb şi statuie la Ateneu în locul celei cu ŃâŃe erecte a lui Eminescu!
* Ură statornică. Revolta kitsch a statuilor, fără semnificaŃie limpede alta decât
demascarea involuntară a elitismului incorigibil al Autoelitei, prilej insolit doar spre a
mai trimite câte o flegmă de nuanŃă tipic bucureşteană dinamovist vreunuia de pe lista
neagră a Stăpânului (amintitul cărucior pe rotile pentru paraliticul Eminescu, Poetul
NaŃional – ceea ce nu poate isca decât ură statornică, deoarece nu faci nepedepsit
postmodernism infam, ca grecul Macedonski, sau ca vreun bulgăroi cu ceafă groasă,
caterincă de o persoană bolnavă, aflată în imposibilitate de a se apăra – sau titulatura
„arhitect al IndependenŃei“ în context iarăşi batjocoritor pentru Kogălniceanu,
pedepsit cu multă competenŃă în alegerea Ńintei, nu pentru programul Daciei literare,
ci pentru înflăcăratul Cuvânt pentru deschiderea cursului de istorie naŃională!). În
final, statuile, transfigurate de Apocalips, explodează ca GIST-urile Lacrimiadei din
septembrie 1991, eliberând sânge menstrual şi fluturi de prost gust, de nu-i mănâncă
nici pisicile de la groapa ecologică Glina, ceea ce poate nu dădea mai rău ca chici
dacă se opera lasciv c-un fel de rebeliune anatomică numai a sexelor din Bucureşti,
mărite dimensional de o sută de ori, invadând străzile şi batjocorind balaurul cu o sută
de cozi al RevoluŃiei din 22 decembrie, când s-au strâns coloanele muncitoreşti la
ceceu, după O3 şi Imposibila lustraŃie, din meritul nepieritor al SecurităŃii.
* Întrucât Nobelul românului Cărtărescu ne priveşte pe toŃi, aş menŃiona că cele
două capitole incorecte Româneşte, anume RevoluŃia Română, o fată de zece metri
înălŃime care începe la p 225 şi Soldatul cu ochi halucinaŃi, pornit de la pagina 418
din O3, ar trebui omise de ICR la traducere, deoarece nici măcar în alternativa
LaurenŃiu Ulici, încă nu s-a acordat acest premiu pentru denigrarea istoriei propriului
popor, ci dimpotrivă, pentru sublinierea spiritualităŃii unde nici nu te gândeşti, ca în
cazul Pamuk al rafinaŃilor miniaturişti, de la care ne-au rămas atâtea portrete de-ale lui
Mihai Bravul.
Mai mult încă, apropiaŃii întru antiEminescianism, ca Bobe, Rădulescu ori
Chivu, sau promoterii grupaŃi pe alte criterii, e de dorit să citească atent 3O din
160