Propinatiu - Kitsch orbitor si geniu inaripat. Nobel-ul românului Cartarescu

după pierderea sub nazism a condiŃiilor poietice vieneze ajungând pribeag în ElveŃia,
care dintr-un promiŃător Orbitor în 3D e constrâns a dezvolta din memorie un fel de
Travesti în 2D.
Deşi, structural, chiar şi la Musil al nostru recunoaştem totuşi o tendinŃă spre
abstractizare, anume prin reîntregirea familiei, sursa motivului fiind însă neaoşă, un
remake paşnic pentru Gemenii lui Eminescu, împăcând a happy-end pe Sarmis cu
Brigbel, adecă gemenii Victor şi Mircea, care au ceva din Isis şi Osiris la demolatorul
Kakaniei, mai ales că austriacul ignoră şi el suferinŃele Goga concrete ale Românilor,
tocmai prin acea simplificare a megaromanului până la cuplul incestuos primordial.
Numai că în 3O Reîntregirea vine la sfârşit, nu la Prut ci la Casa Poporului.
Ci un O4 abstract, mitic, n-a mai fost scris şi nici nu trebuia scris, iaca acum de
ce: pentru că ar fi rezultat apoteotic paradoxul Românilor victorioşi, rezistenŃi prin
cultură sau prin iubire unei istorii dovedite mega-intelectualiceşte de kkt!
* DemocraŃia comunicării fiind după Richard Rorty ceva de la sine înŃeles sau
nimic, replicile noastre Ńinând de arta conversaŃiei şi de codul manierelor elegante
postmoderne (keep the conversation going), atunci să spunem că pentru că marele
nostru conducător, tovarăşul Cea, tot ce a făcut bun a făcut pentru că era naŃionalist,
iar tot ce a făcut rău a făcut pentru că a fost bolşevic, marxist-leninist, cu ambalaj
stalinisto-kimirsenist din care a lipsit însă laogaiul, sistemul concentraŃionar, deoarece
pur şi simplu el nu a avut nevoie neam de represiune pentru a amuŃi rezistenŃa prin
cultură!
Iar Mircea Cărtărescu se abate de la acest principiu metodologic când îşi scrie
cărŃile şi editorialele, atacând cu sadism părŃile naŃionaliste, adesea pozitive, ale
ceauşismului, ca şi cum ar fi fost bolşevice sadea, şi aproape neglijându-le de tot pe
cele autentic marxiste, dezastroase moral, cum ar fi demolarea bisericilor, pentru care
dânsul ia în peniŃa pixului doar pe preoŃii BOR, de pildă scornind c-au condus
tramvaiele-biserici ca vatmani, pe când veselii optzecişti călăreau locomotive!
* Epopeea cărtărescianismului românesc Orbitor este profund neomogenă,
dependentă de poietică, de condiŃiile în care a fost scrisă fiecare componentă a
fluturelui.
DiferenŃa de conŃinut dintre O3 şi O1+O2 nu rezultă însă din facilitatea că s-a
lucrat 13 luni lângă Stuttgart, la Schloss Solitude, unde au scris în fond şi timişoreanul
Daniel Vighi, şi premiul naŃional Eminescu 2000 pentru debut, tocmai detractorul T.
O. Bobe, fără a da apoi Humanitasului nici unul nişte propuneri de editare orbitoare!:
Poate mai semnificativă este ştirea dată la ziar de eminentul critic Ion Buduca,
după care, să ne bucurăm, „editura germană Suhrkamp, una dintre cele mai
prestigioase din lume, a cumpărat de la Humanitas dreptul de a reprezenta în lumea
întreagă interesele editoriale ale lui Mircea Cărtărescu“, cu rezultatul că, hm!
„contractul cu Suhrkamp l-a mobilizat pe Cărtărescu să se apuce de scris la cea mai
ambiŃioasă carte pe care a gândit-o vreodată: O3.“
CiudăŃenia fiind că acest O3 abandonează complet firul epopeic bulgar al
Badislavilor – exceptând o scenă de montă polono-evreiască de o mare obscenitate
publică, ocupându-se febril de picante problemele româneşti, Suhrkamp Verlag
intrând în istoria noastră prin publicarea în 1971 a cărŃii lui Paul Goma Ostinato, unde
unii dintre Intelectualii noştri s-au opus exploziei cultului personalităŃii Ceauşeştilor.
Şi dacă ştirea e adevărată, atunci optimismul nostru creşte, deoarece vedem cum
zborul cărtărescian spre o carieră mondială, ca a lui Cioran sau a lui Eliade, se
269