Propinatiu - Kitsch orbitor si geniu inaripat. Nobel-ul românului Cartarescu

* Misiunea istorică de a face imposibilă LustraŃia. Ca beneficiar al
Gaudeamusului 2007, să fiu Mihaela Rădulescu de la Polirom, în a doua mea carte,
să-i zicem Revenirea întru fiinŃă, subtilă atenŃionare că pe când publicul Regal cobora
în mormânt odată cu cel mineresc ultrafesenist, cu pensionărimea exterminată de
lipsuri, căreia Libertatea nu i-a adus până-n 2000 decât motive de a-l regreta pe
Ceauşescu – megaintelectualii au cotit-o binişor de la noichism, de la Luminarea
Poporului şi Emanciparea Cadrelor Didactice, aşa că i s-ar reproşa românului Mircea
Cărtărescu omisiunea că autorul din Orbitor descrie pentru Vest, adică pentru Charlie
Klosowsky Jr, şi pentru Est, adică pentru tânărul rus Kotofei Ivanovici, opoziŃia
Românilor la bolşevism ca reducându-se la cenaclul lui Nichi, ignorând cu bună
ştiinŃă sau din lapsus contribuŃia, la subminarea aceluiaşi sistem totalitar, a cenaclului
de proză postmodernă bazată pe kitsch ştiinŃific condus de Crohu, precum şi a
cenaclurilor din mai toate municipiile, oraşele comunele şi instituŃiile cu iubitori de
literatură proaspătă.
Ba chiar aş semnala că-n 22 decembrie, printre circarii ospăŃului cuceritorilor
de după disecŃie, la desertul căruia s-a instituit sintagma RevoluŃia Futută-n ceceu, s-
au aflat şi persoane onorabile, compatibile cu Grupul pentru Dialog Social, care nu
meritau din partea unui neparticipant la evenimente acuzaŃia implicării în picantul
viol.
Nefiind însă un Herman, ci doar eminentul Cititor Unic Camelian PropinaŃiu, eu
îndemn la băutură, la trai liniştit în schimnicie, după Patericul SoloveŃului, pe sub
stejarii Căprianei cetind de începuturile Gulagului şi, ca Ştiutor de la Cenaclul de Luni
şi din tramvaiul 21, îl înŃeleg perfect pe Mircea de ce a simplificat el chirurgical
ospăŃul cuceritorilor: pentru că el trebuia să termine repede-repejor TO şi alegoria
circarilor spunea multe chiar dacă ea comprima timpul, acel exasperant timp până
când fesenismul şi-a încheiat la 8 ianuarie 2003 misiunea istorică de a face imposibilă
LustraŃia şi de acum încolo puteau fi atacaŃi chiar pamfletar oameni foarte influenŃi,
inclusiv premierul baronilor, mulŃi şefi de promoŃie care-Ńi puteau la o adică pulveriza
cariera raşchetându-Ńi imaginea, şi dincoace şi dincolo, prin servicii formale şi
informale de manipulare.
Dar aşa se scrie texistenŃa.
* E de domeniul paparazzi dacă mama din TO, o mamă neEminesciană, activă,
de origine rural-proletariană, îndrumătoare la colaboraŃionism mioritic, este chiar
mama scriitorului şi dacă are sau n-are celebrul fluture imprimat pe spate jos. Nu ştim
dacă subtilul Jean de la şapte sau de la etajul opt, cel cu problema de logică cine s-a
băşit (Mihai Viteazul, Haret, Heliade, Calul sau luminătorul Gheorghe Lazăr) a
existat sau n-a existat ca Eminescu al lui Marin Sorescu.
Bizar este că mama aceasta şi cu micul pornograf Jean evadează texistenŃial din
3O şi trec în celebrul editorial O vină istorică, spre a ilustra antisemitismul românesc
din noi toŃi, ceea ce pune în mare dificultate exegetul lăncier de unul singur, copleşit
de ambitusul stilisticii şi retoricii cărtăresciene, şi mă face să proorocesc că Filologia
UniversităŃii bucureştene va avea mai devreme sau mai târziu o Catedră Cărtărescu
aşa cum va fi avut, până să se ducă Zoe Dumitrescu-Buşulenga la mănăstire, una
Eminescu.
* Nu voi uita sau ierta niciodată frigul ce m-a cuprins din seninul canicular,
cum mi s-a făcut pielea ca de găină de la Avicola Titu în blocurile din vecinătate
atunci când, după cumplitele, înfricoşatele acorduri de orgă pe tema Abaddón el
exterminador, ajungând la paginile 20-21 din O3, m-a apucat groaza că Mircea a
67